Sfaturi pentru victimele violenţei domestice
Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a încărcat ordinul de protecţie, apropiindu-se din nou de soţia sa şi lovind-o.

20 August 2020, 23:37
În ziua de 20 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au reţinut un bărbat de 36 de ani, din comuna Poboru, judeţul Olt, care avea emis împotriva sa un ordin de protecţie, de către Judecătoria Câmpulung.
Bărbatul ar fi lovit pe soţia sa, de care este despărţit în fapt, provocându-i leziuni uşoare.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi încălcat şi anterior interdicţiile stabilite prin ordinul de protecţie, prin aceea că s-ar fi apropiat de femeie, fără însă a o lovi.
În baza celor constatate, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie, conform Legii 217/2003, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie conform art. 199 raportat la art.193 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sfaturi pentru victimele violenţei domestice
Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a părţii vătămate, poliţiştii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecţie provizoriu şi îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spaţiului de locuit.
'Acasă' trebuie să fie locul în care ne simţim în siguranţă, unde ne putem bucura de căldura sufletească şi, ideal, iubire, indiferent cine locuieşte în acel spaţiu. Când asociem acest cuvânt cu 'violenţa domestică', deşi aflată în contradicţie, acest lucru face ca violenţa domestică să fie greu de identificat, de înţeles şi mai ales, de pedepsit.
Violenţa domestică este reprezentată de orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.
Ce faceţi dacă aţi devenit o victimă?
- conştientizaţi ce vi se întâmplă şi nu acceptaţi situaţia ca pe o stare de normalitate;
- sesizaţi Poliţia, sub orice formă o puteţi face;
- dacă vă simţiţi în pericol din partea agresorului, solicitaţi poliţistului să vă ajute şi să elibereze un ordin provizoriu de protecţie, cu toate implicaţiile juridice ce decurg de aici;
- cereţi ajutorul organizaţiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
- nu vă retrageţi plângerea! Lăsaţi-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.
Aspecte legale
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, începând cu 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Mai multe informaţii despre Ordinul de protecţie provizoriu puteţi accesa gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecţie, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an, conform cadrului legal prevăzut de art. 32 din Legea 217/2003.
Începând cu data de 22 august 2020, aceste prevederi legale se vor înăspri, în sensul creşterii limitelor de pedeapsă pentru situaţia încălcării ordinului de protecţie. Astfel, prin Legea 183/2020, au fost aduse o serie de modificări cadrului legal prevăzut la Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestic, printre care şi cele de la art. 32, care prevede de la această dată o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.