Trei comune din judeţul Dâmboviţa nu au medic de familie
În România anului 2020 încă sunt localităţi care nu au medic de familie. Aceasta este şi situaţia în comuna Vârfuri, judeţul Dâmboviţa, unde locuitorii se tratează cum pot.

18 Noiembrie 2020, 13:26
Pentru consultarea unui medic de familie, teoretic, trebuie să meargă într-o comună învecinată.
De aproape doi ani, locuitorii comunei Vârfuri nu au medic de familie în localitate, aşa că, pentru un consult medical şi pentru o reţetă, ei sunt nevoiţi să meargă într-una din comunele învecinate sau în oraşul Pucioasa, unde sunt înscrişi pe listele unui medic de familie. Este un drum pe care nu toţi locuitorii comunei pot să îl parcurgă de fiecare dată când au nevoie, aşa că unii dintre aceştia preferă să îşi cumpere medicamente de la farmacia din sat după recomandarea farmacistului. Asta în cel mai bun caz.
-: Am venit la farmacie şi bine că am luat aşa, ce mi-a dat farmacista că am o infecţie la mână. Am zis să mă duc la doctor.
Unde vreţi să mergeţi?
-: La Valea Lungă, la domnul doctor de familie. Greu de tot. Aici când vin nu e maşină, când vine ea de la Pucioasa ori că o pierd. Şi dacă mă duc să stau ore în şir, aici stau câte o oră şi ceva, la Valea Lungă stau câte o oră şi ceva.
Autorităţile locale spun că de anul viitor locuitorii din Vârfuri ar putea avea în localitate un medic de familie, pentru că la primăvară ar putea fi gata clădirea în care va funcţiona dispensarul la care se lucrează acum. Potrivit datelor, trei comune din judeţul Dâmboviţa nu au medic de familie, iar în alte trei comune sunt puncte de lucru ale cabinetelor din alte localităţi.
RADOR
Foto: Pixabay