Anchetă la Muzeul Naţional "Constantin Brâncuşi"
=Poliţiştii gorjeni au început o anchetă care vizează modul în care au fost reabilitate spaţiile din Muzeul Naţional "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu.

21 Februarie 2020, 10:27
Acesta a fost inaugurat pe 19 februarie în Casa "Barbu Gănescu" din centrul oraşului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj, Miruna Prejbeanu, a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de execuţie de lucrări fără autorizaţie de construire. Directorul interimar al Muzeului, Denisa Şuţă, a spus că este vorba despre lucrări de igienizare care nu necesită avize de la Ministerul Culturii.
Ancheta se derulează în colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
RADOR
Foto: Pixabay