Ascultă Radio Antena Satelor Live

Controale ale poliţiei privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară

În ţară au loc controale ale poliţiei privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară. În judeţul Ialomiţa, mai multe petreceri au fost întrerupte de oamenii legii, iar organizatorii au fost amendaţi.

Controale ale poliţiei privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară

19 Octombrie 2020, 09:00

În oraşul Căzăneşti poliţiştii au intervenit la două evenimente şi au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei participanţilor la o logodnă organizată în gospodăria unei familii, iar într-un local au oprit organizarea unei botez la care erau invitate 40 de persoane, fiind amendat atât organizatorul cu 3.000 de lei, cât şi administratorul spaţiului cu 15.000 de lei. Similar, în municipiul Feteşti, poliţiştii s-au sesizat cu privire la organizarea unei logodne în curtea unei familii şi au plecat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.000 de lei pentru încălcarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei noului coronavirus, precum şi 16 sancţiuni în valoare de 37.500 de lei muzicanţilor prezenţi pentru efectuarea de activităţi de producţie, comerţ şi prestări de servicii, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege. De asemenea, în comuna Ograda din judeţul Ialomiţa o cununie civilă, ce avea loc într-un cort amenajat în curtea unei locuinţe, a fost întreruptă de poliţişti, organizatorul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei. Cel de-al cincilea eveniment privat, un botez, a fost întrerupt de poliţiştii ialomiţeni în localitatea Malu Roşu, unde 25 de persoane au fost amendate pentru încălcarea dispoziţiilor privind starea de alertă dispuse la nivel naţional.

RADOR
Foto: Pixabay

Zeci de localităţi din judeţul Brăila sunt în continuare fără energie electrică
Știri locale 27 Noiembrie 2023, 12:48

Zeci de localităţi din judeţul Brăila sunt în continuare fără energie electrică

Un număr 38 de localităţi din judeţul Brăila sunt în continuare fără energie electrică, în urma viscolului întregistrat...

Zeci de localităţi din judeţul Brăila sunt în continuare fără energie electrică
Zeci de localităţi din Constanţa, în continuare fără electricitate şi apă din cauza avariilor produse de ninsori şi vijelie
Știri locale 27 Noiembrie 2023, 10:43

Zeci de localităţi din Constanţa, în continuare fără electricitate şi apă din cauza avariilor produse de ninsori şi vijelie

Un număr de 35 de localităţi din judeţul Constanţa sunt în continuare fără electricitate, în totalitate sau parţial, iar în...

Zeci de localităţi din Constanţa, în continuare fără electricitate şi apă din cauza avariilor produse de ninsori şi vijelie
Mănăstirea Floreşti, care a donat mâncare pacienţilor de la Spitalul Murgeni, amendată cu 40.000 de lei
Știri locale 23 Noiembrie 2023, 12:52

Mănăstirea Floreşti, care a donat mâncare pacienţilor de la Spitalul Murgeni, amendată cu 40.000 de lei

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui a amendat cu 40.000 de lei Mănăstirea Floreşti,...

Mănăstirea Floreşti, care a donat mâncare pacienţilor de la Spitalul Murgeni, amendată cu 40.000 de lei
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul persoanelor decedate la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni
Știri locale 23 Noiembrie 2023, 12:40

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul persoanelor decedate la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor trei persoane decedate la Spitalul de Psihiatrie...

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul persoanelor decedate la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni
Un adolescent, dispărut duminică la pescuit, a fost găsit decedat
Știri locale 20 Noiembrie 2023, 13:16

Un adolescent, dispărut duminică la pescuit, a fost găsit decedat

Trupul adolescentului de 16 ani, dispărut la pescuit, duminică, a fost scos la suprafaţă, luni, de pompieri, el fiind găsit...

Un adolescent, dispărut duminică la pescuit, a fost găsit decedat
Numărul intervenţiilor de alungare a urşilor din localităţile din Harghita a scăzut
Știri locale 20 Noiembrie 2023, 13:12

Numărul intervenţiilor de alungare a urşilor din localităţile din Harghita a scăzut

Numărul intervenţiilor jandarmilor pentru alungarea urşilor a scăzut în judeţul Harghita. In ultimele zile au fost...

Numărul intervenţiilor de alungare a urşilor din localităţile din Harghita a scăzut
Autoritățile locale dintr-o comună din Vrancea solicită măsuri de urgenţă după atacuri ale lupilor în gospodării
Știri locale 20 Noiembrie 2023, 13:06

Autoritățile locale dintr-o comună din Vrancea solicită măsuri de urgenţă după atacuri ale lupilor în gospodării

După urşi, şi lupii devin o problemă pentru locuitorii din Soveja, care se confruntă în ultima perioadă cu atacuri tot mai...

Autoritățile locale dintr-o comună din Vrancea solicită măsuri de urgenţă după atacuri ale lupilor în gospodării
370 de apeluri de semnalare a prezenţei urşilor în preajma localităţilor din Harghita, de la începutul anului
Știri locale 06 Noiembrie 2023, 17:25

370 de apeluri de semnalare a prezenţei urşilor în preajma localităţilor din Harghita, de la începutul anului

Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi, de la începutul anului, de 370 de ori pentru a interveni în cazul unor urşi a căror...

370 de apeluri de semnalare a prezenţei urşilor în preajma localităţilor din Harghita, de la începutul anului