Medic de familie mort de Covid-19, la Brăila
Un medic de familie din Brăila a decedat după ce a fost infectat cu noul coronavirus, potrivit informaţiilor confirmate de purtătorul de cuvânt al Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, col. Ştefan Stoian.

21 August 2020, 01:04
Cadrul medical a fost internat, în urmă cu 10 zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar pentru că starea de sănătatea i s-a agravat şi a avut nevoie de intubare, joi dimineaţă a fost transferată cu un elicopter SMURD la Institutul Marius Nasta din Bucureşti, unde a decedat.
Medicul de familie, o femeie în vârstă de 62 de ani, suferea de diabet zaharat.
RADOR
Foto: Pixabay