Organizatorul unei slujbe religioase, amendat de poliţişti în Timiş
Organizatorul unei slujbe religioase oficiate, duminică, în Timiş a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei.

23 Martie 2020, 19:41
Motivul: încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare instituite pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Este vorba despre o slujbă oficiată în biserica penticostală din localitatea timişeană Bethausen şi la care au participat în jur de 40 de persoane.
"Poliţiştii de pe raza Secţiei 10 Poliţie Rurală Făget s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la biserica din localitatea Bethausen se desfăşoară o slujbă religioasă la care participă aproximativ 40 de persoane. Din verificările efectuate s-a constatat că organizatorul slujbei este un bărbat în vârstă de 39 de ani. Având în vedere aceste aspecte, persoanelor prezente li s-a pus în vedere obligaţia de a respecta prevederile Ordonanţei Militare nr. 1/2020 cu privire la adunările publice şi li s-a solicitat să părăsească de îndată incinta bisericii. De asemenea, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a organizatorului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici.
RADOR
Foto: Pixabay