Restaurant din judeţul Braşov închis, după ce participanţi la un botez au ajuns la spital
Activitatea unui restaurant din Feldioara, judeţul Braşov, a fost suspendată, după ce un 11 dintre participanţii la un botez au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

11 Februarie 2020, 11:24
Medicul Felicia Constandiş, de la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov:
Primii care s-au prezentat au fost trei, au venit din propria iniţiativă, cu mijloc propriu. Unul dintre ei, o formă toxică, cu hipotensiune, cu extremităţile reci, fenomene de gastro-enterocolită acută.
Luându-le hemoleucogramele, mi-am dat seama că au o parte din ei leucocitoză cu neutrofilie, asta înseamnă formă bacteriană. Mă gândeam la început că ar fi vorba de un stafilococ, după un consum de la aperitive cu brânză, dar nu este exclus şi peştele.
Vor decide cei de la Direcţia de Sănătate Publică etiologia acestor toxiinfecţii alimentare.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au oprit, de asemenea, de la comercializare mai multe mărfuri, ce urmează să fie distruse.
Ei susţin că ar fi fost descoperite produse din carne expirate şi alte alimente păstrate în condiţii necorespunzătoare. Sorin Susanu, reprezentantul instituţiei:
În blocul alimentar au fost descoperite mai multe probleme. Discutăm de produse expirate din 2019, modificare termică a produselor care nu au niciun fel de element de identificare şi a căror stare este evident neconformă, lipsa buletinelor de analiză pentru angajaţi, refolosirea ambalajelor, lipsa de dezinfectare a veselei - sunt numeroase probleme pe care le vom verifica în perioada următoare.
Reprezentanţii restaurantului s-ar fi apărat spunând că o parte dintre produsele cu care a fost gătit meniul au fost aduse de către cei care au organizat botezul, dar nu au putut demonstra acest lucru cu documente.
Sursa: Radio Romania Actualitati
Foto: pixabay.com