Turişti atacaţi de urs în Munţii Călimani - salvați și... amendați
A fost nevoie de intervenţia elicopterului pentru transportul unuia dintre turiştii răniţi de urs la o altitudine de 1850 de metri. Aceştia schiau pe un traseu turistic închis din cauza pandemiei de coronavirus.Incidentul s-a petrecut miercuri ieri după-amiază, în zona Vârfului Rusca, iar turistul rănit se află acum în stare bună, internat la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş.Coechipierul său, care a şi anunţat incidentul la 112, a fost găsit în stare de şoc de către un echipaj al Salvamont şi transportat terestru. Turiştii riscă acum amenda pentru nerespectarea reglementărilor ordonanţelor militare, a precizat pentru Radio Târgu-Mureş şeful Salvamont Mureş, Kovacs Robert: "Ei au plecat pentru mai multe zile în tură în Călimani după echipamente şi provizii. Ei au zis că în ziua respectivă au urcat. Declaraţie pe propria răspundere au avut pentru acea zi completată"? În timp ce se deplasau către Vârful Pietrosul într-o zonă unde vizibilitatea era mai mică s-au întâlnit cu ursul. Unul dintre ei a fost atacat şi a avut mai multe zgârieturi şi muşcături pe corp şi era necesară intervenţia elicopterului pentru că zona este foarte îndepărtată".Pe toată perioada stării de urgenţă, toate traseele turistice sunt închise în România. Chiar dacă echipajele Salvamont patrulează în zonele montane, este important ca turiştii să respecte interdicţia, spune şeful Salvamont Mureş, Kovacs Robert: "Efectiv, starea de urgenţă scrie clar că nu poţi să te deplasezi în zonele turistice. Este important să ştie oamenii de ce am închis (traseele) pentru că în astfel de situaţii nu e problema că noi nu putem interveni, pentru că intervenim. Echipajele de salvare montană sunt 24 de ore din 24 în permanenţă dar nu ştim dacă persoana respectivă este sau nu contaminată. Riscăm mult pentru că noi, pe munte, nu putem să ne deplasăm pe munte cu toate echipamentele acelea de protecţie pe care le vede lumea în spitale".Datele privind cei doi turişti care nu au respectat starea de urgenţă au fost transmise de Salvamont Mureş Inspectoratului de Poliţie, care a preluat cazul.Cei doi turişti riscă acum amenzi între 2.000 şi 20.000 de lei pentru nerespectarea deplasărilor pe perioada stării de urgenţă. RADOR Foto: Pixabay

10 Aprilie 2020, 08:04