Ascultă Radio Antena Satelor Live

981 de persoane care nu au respectat autoizolarea au fost plasate în carantină instituţionalizată

Un număr de 981 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare au fost plasate în carantină instituţionalizată, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, informează Grupul de Comunicare Strategică.

981 de persoane care nu au respectat autoizolarea au fost plasate în carantină instituţionalizată

30 Martie 2020, 10:16

De asemenea, 30 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unităţi medicale private.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.009 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 3.912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay.com

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina
Știri naționale 21 Februarie 2024, 12:39

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina

O şedinţă extrem de importantă are loc în mai puţin de o oră la Palatul Cotroceni. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a...

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina
Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Știri naționale 20 Februarie 2024, 17:20

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care...

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Știri naționale 13 Februarie 2024, 16:19

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România

Rata mortalităţii infantile a urcat din nou la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 anul anterior, în condiţiile în...

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Știri naționale 13 Februarie 2024, 15:38

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat

Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat, a declarat, marţi, primul ministru Marcel Ciolacu, care a subliniat că...

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Știri naționale 12 Februarie 2024, 16:07

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an

Coaliţia de guvernare se reuneşte în această după amiază, la Guvern, ca să ia o decizie în privinţa comasării alegerilor din...

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Știri naționale 12 Februarie 2024, 12:25

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen

Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile necesare pentru pregătirea celor 17 puncte de frontieră aeroportuară şi cinci...

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Știri naționale 08 Februarie 2024, 12:47

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, joi, că prevenţia, în special cea prin...

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia
Știri naționale 07 Februarie 2024, 16:27

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Mioveni, despre introducerea serviciului voluntar militar, că îl deranjează...