A început minivacanţa de Sfânta Maria
A început minivacanţa de Sfânta Maria. Urmează patru zile libere pentru cei mai mulţi români.

14 August 2019, 21:00
Guvernul a decis să dea o zi liberă vineri angajaţilor din sistemul public pentru a face punte între joi, 15 august, care este zi de sărbătoare şi zilele de weekend. Multă lume pleacă la munte sau la mare, iar credincioşii creştini merg în pelerinaje. Aproximativ 21.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, precum şi poliţişti de frontieră vor acţiona în aceste zile de vacanţă. O atenţie sporită va fi acordată sectorului rutier, unde se aşteaptă valori ridicate de trafic şi, la fel ca şi în alţi ani, zonele aglomerate vor fi supravegheate şi cu elicoptere.
Peste 1.200 de poliţişti rutieri cu 300 de aparate radar vor acţiona zilnic în teren pentru evitarea unor blocaje şi fluidizarea traficului, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Aceştia vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor survola cele mai aglomerate rute. Măsuri au fost luate şi pentru a asigura intervenţia la eventualele urgenţe medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisarul Georgian Drăgan: „Peste 4.600 de pompieri şi paramedici vor fi la datorie şi vor acţiona cu cele 3000 de mijloace pentru asigurarea unei intervenţii rapide în situaţii de urgenţă. Totodată, cele 285 de echipaje SMURD de pompieri vor asigura intervenţia şi acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, vor beneficia de cele 31.000 de unitaţi şi opt ambulanţe de terapie intensivă şi de cele 40 de mijloacele pentru transportul persoanelor şi, bineînţeles, victimele multiple. Inspectoratul General de Aviaţie acordă sprijin cele zece aeronave, şapte pentru intervenţii în situaţii de urgenţă medicale, iar celelalte aeronave vor acorda sprijin celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în activităţile operative desfăşurate”.
Foto: Pixabay
Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.