Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ajutor nerambursabil pentru despăgubirile în cazul pestei porcine

Comisia Europeană acordă României finanţare nerambursabilă de aproape 16 milioane de euro pentru despăgubirile date anul acesta în cazul pestei porcine africane.

Ajutor nerambursabil pentru despăgubirile în cazul pestei porcine

24 Decembrie 2019, 09:27

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Robert Chioveanu, a precizat că au fost prezentate Comisiei măsurile avute în vedere pentru combaterea pestei porcine africane, dar şi dificultăţile cu care se confruntă autorităţile în eradicarea bolii. Şeful ANSVSA a mai spus că noua strategie pentru eradicarea pestei porcine africane va fi elaborată până la finalul lunii ianuarie şi, în funcţie de buget, va fi avizată de Ministerul Agriculturii.
Robert Chioveanu: „Le-am prezentat un draft la noua strategie cu privire la o nouă abordare a planului de combatere şi control al pestei porcine africane şi am reuşit să publicăm o decizie grant, care prevede acordarea a 15.830.000 de euro pentru România pentru anul 2019 şi a unei plăţi în avans de 50%, respectiv 6 milioane de euro, pentru 2018 şi 7,5 milioane de euro pentru 2019. Ne-am propus să avem exeperţi de la Comisie începând cu luna ianuarie, februarie, în care să reuşim ca noua strategie să fie în concordanţă cu prevederile europene şi să putem accesa şi alte fonduri pentru politicile de piaţă”.
Robert Chioveanu a mai anunţat că, în ultimele două săptămâni, au fost făcute aproape 10.000 de controale în trafic pentru limitarea circulaţiei animalelor şi în special a porcilor vii. Au fost aplicate amenzi de aproape 214 mii de lei, s-au confiscat 29 de porci şi aproape 2 mii de kilograme de produse din carne.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : recomandare
Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului
Știri naționale 01 Iunie 2023, 16:07

Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au...

Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului
Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar
Știri naționale 01 Iunie 2023, 16:03

Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, joi, că reprogramarea examenelor naţionale sau prelungirea anului şcolar nu vor...

Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar
Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut
Știri naționale 31 Mai 2023, 16:49

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar...

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut
Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor
Știri naționale 31 Mai 2023, 12:31

Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' au anunţat miercuri că...

Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor
Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic
Știri naționale 30 Mai 2023, 16:26

Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic

Un număr de aproximativ 20.000 de imobile din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic,...

Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic
Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis
Știri naționale 30 Mai 2023, 16:21

Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis

Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a...

Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis
Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Știri naționale 28 Mai 2023, 14:53

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie.

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic
Știri naționale 28 Mai 2023, 13:55

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, face declaraţii, la această oră, la Palatul Victoria, pe tema situaţiei...

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic