Creștinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Creştinii ortodocşi şi catolici îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul Forţelor Aeriene Române.

20 Iulie 2018, 05:58
Profetul Ilie a trăit cu aproape 800 de ani înainte de Hristos într-o perioadă în care poporul Israel se îndepărta de credinţa într-un singur Dumnezeu şi îmbrăţişa credinţa idolatră.
Pentru a-i convinge pe oameni să renunţe la rătăcire, Ilie a vestit că trei ani nu va ploua. Profeţia s-a împlinit, iar, după trei ani, la porunca lui Ilie, a plouat din nou. Din această întâmplare relatată în Vechiul Testament, se trage şi credinţa populară conform căreia, Sfântul Ilie este stăpânul fulgerului şi al tunetului.
Tradiția biblică spune că Ilie nu şi-a încheiat viaţa ca orice om.
A fost ridicat la cer într-un car de foc. Întrucât este primul om care a zburat, Sfântul Ilie este patronul spiritual al aviatorilor. De aceea, 20 iulie este şi ziua Forţelor Aeriene Române.
Mai multe manifestări au loc, astăzi, cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române, Zilei Forţelor Aeriene şi praznicului Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.
Astfel, de la ora 10,00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, va avea loc, în prezenţa secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
Aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi aeronave F-15 aparţinând Statelor Unite ale Americii (care participă, în această perioadă, la exerciţiul româno-american Dacian Eagle 2018) vor survola monumentul.
Între orele 9,00 şi 16,00, la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române va fi organizată Ziua Porţilor Deschise, cu expoziţia „Aeronautica română şi Marea Unire”, ce cuprinde avioane militare, staţii de radio-locaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă, se arată în comunicat.
Activităţi similare vor avea loc în toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene.
Sursa: Remus Rădulescu
Sursa foto: Jurnal Spiritual