Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 30 de "Oscaruri" medicale vor fi acordate la Gala Elitelor Medicale din Târgu Mureş

În data de 24 octombrie, Palatul Culturii din Târgu-Mureş va fi gazda celei de-a IV-a ediţii a Galei Elitelor Medicale. Vor fi premiaţi pentru activitatea medicală o serie de medici români şi din străinătate.

Peste 30 de "Oscaruri" medicale vor fi acordate la Gala Elitelor Medicale din Târgu Mureş

23 Octombrie 2019, 07:26

Evenimentul are loc, anul acesta, la Târgu-Mureş, în contextul Congresului de Cardiologie, care se desfăşoară în perioada 23-25 octombrie la Spitalul de Urgenţă. Organizatorul evenimentului, directorul Ziarului Medical din Cluj, Ionuţ Geană: „Este a patra ediţie la nivel naţional şi până la urmă este "Oscarul" lumii medicale. O să fie personalităţi din toată ţara şi din afară, din Republica Moldova, Ungaria, Cehia, etc. Vom avea 32 de premianţi. Vor fi şi din Târgu Mureş şi din judeţ, de fapt. Doar la Cluj s-a mai organizat această gală. Am ales Târgu Mureş anul acesta pentru că am avut o colaborare foarte bună din punct de vedere medical şi totuşi este centrul ţării, cum ar veni şi are o perspectivă uriaşă. În plus, este Cardionet-ul, Congresul de Cardiologie, care ne este parteneri în organizare".

Juriul Galei Elitelor Medicale este condus de doctorul mureşean Benedek Imre şi de consilierul prezidenţial dr. Diana Păun. Din juriu mai fac parte personalităţi ale vieţii medicale, ale cercetării ştiinţifice în domeniul sănătăţii şi ale lumii academice medicale. Programul Galei Elitelor Medicale constă în decernarea premiilor, prelegeri susţinute de speakeri, mese rotunde, workshop-uri interactive, conferinţe tematice şi prezentarea unor lucrări ştiinţifice din domeniu.

RADOR

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului
Știri naționale 01 Iunie 2023, 16:07

Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au...

Greva din educaţie va continua, dupa ce sindicatele au respins oferta Guvernului
Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar
Știri naționale 01 Iunie 2023, 16:03

Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, joi, că reprogramarea examenelor naţionale sau prelungirea anului şcolar nu vor...

Ministrul Educaţiei: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita prelungirea anului şcolar
Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut
Știri naționale 31 Mai 2023, 16:49

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar...

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut
Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor
Știri naționale 31 Mai 2023, 12:31

Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' au anunţat miercuri că...

Greva din Educaţie continuă. Sindicatele cer majorări ale salariilor
Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic
Știri naționale 30 Mai 2023, 16:26

Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic

Un număr de aproximativ 20.000 de imobile din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic,...

Peste 20.000 de clădiri din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic
Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis
Știri naționale 30 Mai 2023, 16:21

Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis

Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a...

Greva din Educaţie: Liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis
Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Știri naționale 28 Mai 2023, 14:53

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie.

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic
Știri naționale 28 Mai 2023, 13:55

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, face declaraţii, la această oră, la Palatul Victoria, pe tema situaţiei...

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic