Ascultă Radio Antena Satelor Live

Proiectul de lege privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice

Proiectul de lege privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice purtate la nivelul gleznei intră în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice

01 Aprilie 2021, 03:11

Proiectul de lege privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice purtate la nivelul gleznei va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care este for decizional asupra acestui document. Proiectul, iniţiat de liberali, prevede obligaţia ca cei urmăriţi pentru fapte de agresiune să păstreze distanţa prestabilită faţă de victime. Deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că în comisie se vor dezbate şi amendamente care vizează că ordinul de protecţie trebuie să devină operaţional din 2022, iar măsurile preventive şi executarea pedepselor să fie aplicate din 2025. Extinderea supravegherii agresorilor prin brăţări electronice este absolut necesară, mai spune deputatul PNL.
Ioan Cupşa: Nevoia este presantă; violenţa fizică îndreptată împotriva persoanelor apropiate, a persoanelor din familie este, din păcate, un fenomen social pe care nu îl putem nega şi care ia amploare de la o zi la alta.

RADOR
Foto: Pixabay

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Știri naționale 20 Februarie 2024, 17:20

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care...

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Știri naționale 13 Februarie 2024, 16:19

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România

Rata mortalităţii infantile a urcat din nou la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 anul anterior, în condiţiile în...

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Știri naționale 13 Februarie 2024, 15:38

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat

Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat, a declarat, marţi, primul ministru Marcel Ciolacu, care a subliniat că...

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Știri naționale 12 Februarie 2024, 16:07

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an

Coaliţia de guvernare se reuneşte în această după amiază, la Guvern, ca să ia o decizie în privinţa comasării alegerilor din...

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Știri naționale 12 Februarie 2024, 12:25

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen

Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile necesare pentru pregătirea celor 17 puncte de frontieră aeroportuară şi cinci...

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Știri naționale 08 Februarie 2024, 12:47

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, joi, că prevenţia, în special cea prin...

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia
Știri naționale 07 Februarie 2024, 16:27

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Mioveni, despre introducerea serviciului voluntar militar, că îl deranjează...

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia
Militarii voluntari în termen vor efectua pregătire de până la patru luni
Știri naționale 07 Februarie 2024, 16:21

Militarii voluntari în termen vor efectua pregătire de până la patru luni

Proiectul de lege privind militarii voluntari în termen include pregătire de până la patru luni, costurile fiind acoperite de...

Militarii voluntari în termen vor efectua pregătire de până la patru luni