Trafic fluent la punctele de trecere a frontierei
Mulţi români care s-au stabilit în străinătate sau doar au plecat la lucru peste hotare sosesc în ţară în aceste zile pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi.

21 Decembrie 2019, 12:06
Prin punctele de trecere a frontierei din vest intră în ţară români de peste tot, de pe continent.
Până acum, timpii de aşteptare pentru controlul documentelor de călătorie la autoturisme, pe sensul de intrare în ţară, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 de pe autostrada A1 nu a depăşit o jumătate de oră. Prin celelalte, traficul a fost fluent. Poliţia de Frontieră dă asigurări că şi-a adaptat resursele umane şi materiale astfel încât controlul la graniţă să fie eficient şi operativ. Pentru evitarea aglomerărilor, dacă va fi nevoie, personalul va fi suplimentat până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
RADOR
Foto: Pixabay