Ascultă Radio Antena Satelor Live

Vacanţele de pe litoralul românesc, mai ieftine, începând cu data de 23 august

Vacanţele de pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu 20% în medie, începând cu data de 23 august, potrivit unui studiu al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa.

Vacanţele de pe litoralul românesc, mai ieftine, începând cu data de 23 august

19 August 2020, 22:31

O cameră dublă într-un hotel de patru stele din Mamaia va putea fi închiriată cu preţuri pornind de la 400 de lei pe noapte, un hotel de trei stele va avea tariful pe cameră începând de la 250 de lei pe noapte, iar unul de două stele de la 220 de lei. După 1 septembrie tarifele vor scădea încă o dată, urmând să fie în medie cu 40-50% mai mici decât cele practicate în acest moment de hotelieri. Tarifele vor fi şi mai mici pentru cei care intră în programul ''Litoralul pentru toţi'', care începe în septembrie, însă pachetele scoase la vânzare includ în acest caz sejururi de cel puţin cinci nopţi.

RADOR

Foto: Pixabay

Etichete : top recomandare
Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Știri naționale 28 Mai 2023, 14:53

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie.

Sindicaliştii cer preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul de muncă din educaţie
Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic
Știri naționale 28 Mai 2023, 13:55

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, face declaraţii, la această oră, la Palatul Victoria, pe tema situaţiei...

Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic
Festivalului Românilor de Pretutindeni
Știri naționale 27 Mai 2023, 22:55

Festivalului Românilor de Pretutindeni

În cea de-a treia zi a Festivalului Românilor de Pretutindeni, sâmbătă, Palatul Parlamentului a găzduit în Sala C.A. Rosetti,...

Festivalului Românilor de Pretutindeni
Premierul Nicolae Ciucă îşi va depune vineri mandatul de şef al guvernului
Știri naționale 25 Mai 2023, 11:25

Premierul Nicolae Ciucă îşi va depune vineri mandatul de şef al guvernului

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat că vineri îşi va depune mandatul de şef al guvernului, după cum era prevăzut iniţial în...

Premierul Nicolae Ciucă îşi va depune vineri mandatul de şef al guvernului
Klaus Iohannis: „Suntem datori să-i onorăm pe eroii noştri nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte!”
Știri naționale 25 Mai 2023, 10:56

Klaus Iohannis: „Suntem datori să-i onorăm pe eroii noştri nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte!”

Alocuţiunea preşedintelui României, Klaus Iohannis, la manifestarea organizată la Cimitirul Eroilor şi Veteranilor de Război...

Klaus Iohannis: „Suntem datori să-i onorăm pe eroii noştri nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte!”
Negocieri la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din educaţie
Știri naționale 21 Mai 2023, 10:32

Negocieri la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din educaţie

Liderii sindicatelor din educaţie urmează să discute astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD...

Negocieri la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din educaţie
Preşedinte Senat: Reconstrucţia Ucrainei este o şansă economică uriaşă pentru România
Știri naționale 18 Mai 2023, 12:56

Preşedinte Senat: Reconstrucţia Ucrainei este o şansă economică uriaşă pentru România

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, joi, că reconstrucţia Ucrainei reprezintă o şansă economică...

Preşedinte Senat: Reconstrucţia Ucrainei este o şansă economică uriaşă pentru România
Iohannis: România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
Știri naționale 17 Mai 2023, 15:33

Iohannis: România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România sprijină pe deplin instituirea Registrului de Daune cauzate de...