-

Doi bărbaţi din judeţul Arad, suspectaţi că au intrat prin efracţie într-o locuinţă şi au furat bani şi monede din aur, prejudiciu de 25.000 de lei, au fost reţinuţi de poliţişti.

Valorile au fost recuperate, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. O familie din localitatea Secusigiu a sesizat că locuinţa a fost spartă şi au dispărut 20.000 de lei şi obiecte din aur."La scurt timp de la comiterea faptei, poliţiştii au identificat doi localnici bănuiţi de comiterea activităţii infracţionale. Din cercetări a reieşit că bărbaţii, de 21 şi 28 de ani, ambii din Secusigiu, prin ruperea gardului împrejmuitor şi forţarea uşii de acces, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza aceleiaşi localităţi, de unde ar fi sustras 20.000 de lei şi monede din aur", precizează comunicatul.Prejudiciul total a fost de 25.000 de lei şi a fost recuperat.Cei doi localnici au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca la expirarea măsurii să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:bzi.ro