Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rusia consideră ilegală folosirea rezervelor sale valutare pentru reconstrucţia Ucrainei

Rusia a apreciat luni că folosirea rezervelor sale valutare, blocate în exterior, pentru a acoperi costurile reconstrucţiei Ucrainei ar fi ilegală şi ar eroda încrederea în Uniunea Europeană, după o opinie în acest sens exprimată de şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, transmite EFE. Ar reprezenta 'distrugerea fundamentelor în sine ale relaţiilor internaţionale, iar aceste decizii, dacă sunt luate, îi vor afecta chiar pe europeni, sistemul financiar şi ar eroda încrederea în Europa şi în Occident în general, pentru că aceasta reprezintă o anarhie totală sau, mai bine zis, legea junglei', a declarat viceministrul de externe rus Aleksandr Gruşko, citat de agenţia TASS. Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a afirmat într-un interviu acordat ziarului Financial Times că Uniunea Europeană ar trebui să confişte rezervele valutare blocate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina. În interviul citat, Borrell a apreciat că ar fi logic ca UE să procedeze la fel cum au făcut Statele Unite cu activele băncii centrale a Afganistanului după ce talibanii au preluat puterea la Kabul. Occidentul a îngheţat rezerve valutare şi aur ale Rusiei în valoare de peste 300 de miliarde de dolari ca urmare a invadării de către Moscova a Ucrainei, la 24 februarie. Foto: pixabay

Rusia consideră ilegală folosirea rezervelor sale valutare pentru reconstrucţia Ucrainei

09 Mai 2022, 13:35

Învățătoare în vizorul autorităților pentru agresiune fizică împotriva unei eleve de 7 ani
Diverse 26 Martie 2024, 13:53

Învățătoare în vizorul autorităților pentru agresiune fizică împotriva unei eleve de 7 ani

Autoritățile investighează acuzațiile de agresiune fizică și comportament abuziv într-o școală primară din Constanţa. Într-un...

Învățătoare în vizorul autorităților pentru agresiune fizică împotriva unei eleve de 7 ani
Cursa TAROM București-Chișinău afectată de forțele naturii: Peste 3 ore de întârziere după impactul aeronavei cu un fulger
Diverse 25 Martie 2024, 13:09

Cursa TAROM București-Chișinău afectată de forțele naturii: Peste 3 ore de întârziere după impactul aeronavei cu un fulger

Cursa TAROM Bucureşti - Chişinău din seara zilei de 24 martie a înregistrat o întârziere de peste trei ore, din motive...

Cursa TAROM București-Chișinău afectată de forțele naturii: Peste 3 ore de întârziere după impactul aeronavei cu un fulger
Luna martie, luna pro-viață
Diverse 22 Martie 2024, 21:37

Luna martie, luna pro-viață

Pe întreaga durată a lunii martie, în numeroase orașe din țară și Republica Moldova, se desfășoară "Luna pentru viață",...

Luna martie, luna pro-viață
A fost lansată prima platforma online din România pentru prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor
Diverse 21 Martie 2024, 18:21

A fost lansată prima platforma online din România pentru prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor

"Nu-ți accidenta viața în consumul de droguri" este numele proiectului desfasurat de Asociatia Telefonul Copilului, in...

A fost lansată prima platforma online din România pentru prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor
Şeful diplomaţiei UE asigură că un război cu Rusia ' nu este iminent' şi dezaprobă exagerările care 'sperie inutil populaţia'
Diverse 21 Martie 2024, 17:25

Şeful diplomaţiei UE asigură că un război cu Rusia ' nu este iminent' şi dezaprobă exagerările care 'sperie inutil populaţia'

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a declarat joi că un ipotetic război al Rusiei împotriva...

Şeful diplomaţiei UE asigură că un război cu Rusia ' nu este iminent' şi dezaprobă exagerările care 'sperie inutil populaţia'
Statisticile dezvăluie că aproape unul din 10 cazuri de abuz asupra copiilor este de natură sexuală
Diverse 21 Martie 2024, 16:45

Statisticile dezvăluie că aproape unul din 10 cazuri de abuz asupra copiilor este de natură sexuală

Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra faptului că în aproape 10% dintre cazurile de abuz, neglijare şi...

Statisticile dezvăluie că aproape unul din 10 cazuri de abuz asupra copiilor este de natură sexuală
Frontiera alimentației: De ce carnea produsă în laborator nu va fi prezentă în magazinele din România
Diverse 20 Martie 2024, 22:14

Frontiera alimentației: De ce carnea produsă în laborator nu va fi prezentă în magazinele din România

Carnea creată în laborator nu va putea fi comercializată în România. Senatul a adoptat, în toamna anului trecut, proiectul...

Frontiera alimentației: De ce carnea produsă în laborator nu va fi prezentă în magazinele din România
Un  nou incendiu în Delta Văcărești: Pompierii acţionează pentru localizarea focului
Diverse 20 Martie 2024, 16:14

Un nou incendiu în Delta Văcărești: Pompierii acţionează pentru localizarea focului

Pompierii acţionează pentru localizarea incendiului din Delta Văcăreşti, care s-a extins pe o suprafaţă de circa 7.000 de...