-

Armata rusă a pierdut peste 50.000 de militari în cele peste şase luni de război în Ucraina, potrivit cifrelor publicate marţi pe Facebook de Statul Major ucrainean, relatează dpa.

Armata ucraineană susţine că a distrus până acum 2.077 de tancuri, 4.484 de vehicule blindate, 236 avioane şi 207 elicoptere ruseşti.

Nu există însă o confirmare a cifrelor dintr-o sursă independentă.

Pe de altă parte, Ministerul britanic al Apărării estimează că circa 25.000 de militari ruşi au fost ucişi în războiul din Ucraina.

Rusia nu a oferit însă de mult timp nicio informaţie cu privire la pierderile suferite de armata sa în conflictul ucrainean.

Vinerea trecută, separatiştii pro-ruşi din Doneţk au anunţat că pierderile lor se ridică la doar 2.900 de oameni de la începutul invaziei în luna februarie.

Conform cifrelor publicate de Kiev în legătură cu pierderile sale, circa 9.000 de militari ucraineni au fost ucişi şi 7.000 sunt daţi dispăruţi.

Rusia a pătruns pe teritoriul Ucrainei la sfârşitul lunii februarie şi de atunci a preluat controlul unor zone întinse din estul şi sudul Ucrainei.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a raportat până acum peste 5.700 de civili ucişi, însă, la fel ca şi Kievul, presupune că există un număr mult mai mare de victime în rândul civililor.

Foto: pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept