Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ucraina anunţă eliberarea unei noi localităţi în regiunea Doneţk

Armata ucraineană a anunţat luni eliberarea localităţii Torskoe în regiunea Doneţk (est), una dintre cele patru regiuni ocupate care au fost anexate de Rusia, potrivit EFE.

Ucraina anunţă eliberarea unei noi localităţi în regiunea Doneţk

03 Octombrie 2022, 10:21

Un anunţ în acest sens a fost făcut la televiziunea publică de purtătorul de cuvânt al Grupului operativ est al forţelor armate ucrainene, Serhii Cerevatîi. El a precizat că armata continuă operaţiunile de stabilizare a situaţiei în zona Liman, un oraş important din această regiune, care a fost recucerit în weekend.

În zona oraşului Liman, a indicat Cerevatîi, forţele ucrainene capturează soldaţi ruşi care nu au reuşit să fugă şi încearcă să elimine minele de pe un teritoriu despre care a spus că 'este puternic minat'.

Armata rusă a suferit sâmbătă a doua înfrângere majoră în estul Ucrainei în mai puţin de o lună, retrăgându-se din bastionul prorus Liman (în regiunea Doneţk), la 24 de ore după ce Moscova a anexat ilegal această regiune împreună cu altele trei în estul şi sudul ţării.

Întrebat dacă într-adevăr a fost încercuit un număr mare de soldaţi ruşi în direcţia Liman, Cerevatîi a afirmat că 'unii dintre ei au fost eliminaţi fizic, alţii au fost capturaţi, iar alţii au reuşit să plece în coloane sau în grupuri mici'.

În legătură cu această retragere, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării declarase sâmbătă că, 'din cauza riscului de a fi încercuite, forţele aliate (trupele regulate ale armatei ruse, cele ale miliţiilor proruse şi ale mercenarilor Wagner) au fost retrase din localitatea Liman pe poziţii mai avantajoase'.

Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a anunţat luni eliberarea a două aşezări în regiunea Herson, o altă zonă ocupată în sudul Ucrainei pe care Rusia a decis să o anexeze: Arhangelskoe şi Miroliubivka.

Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) apreciază că forţele ucrainene au înregistrat progrese constante în jurul oraşului strategic Liman, care deschide calea spre Lugansk, şi au străpuns poziţii defensive ruse în nord-estul regiunii Herson.

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al separatiştilor proruşi vine să confirme aceste informaţii, afirmând că forţele ucrainene încearcă să rupă liniile de apărare ruse în zona satului Kreminna, în estul regiunii Lugansk.

'După ce a trebuit să plecăm din Liman, militarii noştri s-au baricadat la periferia oraşului Kreminna, iar situaţia este destul de fierbinte acolo', a declarat purtătorul de cuvânt militar al autoproclamatei republici populare Lugansk, Andrei Marociko, pe canalul Soloviov Live.

'Inamicul nu încetează să facă încercări pentru a ne sparge apărarea, dar eroii noştri opun rezistenţă chiar în aceste momente', a spus el pe canalul unuia din principalii propagandişti ai Kremlinului, Vladimir Soloviov.

Localitatea Torskoe, despre a cărei cucerire se anunţase anterior, este situată la mică distanţă de graniţa administrativă a regiunii Lugansk.

'Unităţile noastre au cucerit deja satul Torskoe în drum spre Kreminna şi atacă cu foc de artilerie unităţile inamice care încearcă să se implanteze acolo şi să construiască o apărare', indicase purtătorul de cuvânt al Grupului operativ est al armatei ucrainene.

Într-o declaraţie pentru Ukrainska Pravda, Cerevatîi a spus că, după recucerirea Kreminna, armata ucraineană va înainta spre Svatovo şi Rubejnoe, iar mai apoi se va îndrepta spre Severodoneţk şi Lisiceansk, pe care ruşii le-au preluat cu 'un efort incredibil' în vară pentru a elibera întreaga regiune Lugansk.

În sudul ţării, şeful administraţiei civil-militare proruse Kiril Stremousov, a afirmat într-o înregistrare video postată pe Telegram că situaţia 'este calmă' la Herson, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţase duminică seara, în discursul său cotidian către popor, că trupele ucrainene au eliberat localităţile Arhanghelskoe şi Miroliubivka din regiunea respectivă.

'În direcţia Herson, oricât de straniu ar părea, totul este sub control. Da, naziştii (forţele ucrainene) au înaintat un pic. Dar sistemul nostru de apărare funcţionează. Prin urmare, fără panică, indiferent de ce spun ei, noi suntem pe teritoriul regiunii Herson', a declarat responsabilul prorus.

Herson este una dintre cele patru regiuni ucrainene, împreună cu Zaporojie, în sud, Doneţk şi Lugansk, în est, anexate ilegal vineri de Rusia, anexare care urmează să fie confirmată luni de Duma de Stat (camera inferioară) într-o sesiune plenară, iar marţi de Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Foto: pixabay

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Diverse 15 Aprilie 2024, 09:18

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei

Jandarmii constănţeni au avut, ieri, o activitate în zonele Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde au aplicat 10 sancţiuni ca...

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:53

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice.

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:52

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic

Admiterea Bulgariei în Spaţiul Schengen oferă o şansă şi pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic, a declarat Ivan...

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:48

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat în urmă cu două zile la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de...

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Diverse 12 Aprilie 2024, 18:40

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"

Anchetă penală în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon" din capitală, unde zilele...

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională
Diverse 11 Aprilie 2024, 17:16

Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională

O femeie din Ploieşti a fost păcălită de un fals turist străin care a abordat-o pe stradă, cerându-i să îi spună ce monedă se...

Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională
Jaf la drumul mare: Doi autostopiști au atacat un șofer și i-au furat autoturismul și banii
Diverse 09 Aprilie 2024, 12:41

Jaf la drumul mare: Doi autostopiști au atacat un șofer și i-au furat autoturismul și banii

Doi tineri, unul dintre ei minor, au fost reţinuţi pentru tâlhărie calificată, după ce au jefuit un şofer care a oprit...

Jaf la drumul mare: Doi autostopiști au atacat un șofer și i-au furat autoturismul și banii
Infractori cu "zâmbet fals": Tineri reținuți pentru jefuirea bătrânilor singuri
Diverse 08 Aprilie 2024, 13:56

Infractori cu "zâmbet fals": Tineri reținuți pentru jefuirea bătrânilor singuri

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti după ce au jefuit persoane vârstnice, care locuiau singure, intrând în casele...

Infractori cu "zâmbet fals": Tineri reținuți pentru jefuirea bătrânilor singuri