-

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre, care va lega Tulcea de Brăila, sunt în grafic şi ar urma să fie încheiate până la sfârşitul anului.

Sunt însă probleme în ceea ce priveşte drumurile de acces.

"Mai grav este că nu sunt clarificate trasee, etape, şi aceasta, din cauza faptului că sunt mai mulţi beneficiari de investiţii. Noi, ca instituţie, să le stăm la dispoziţie cu consultanţă juridică şi de specialitate pentru a face nişte memorii către cei care sunt direct implicaţi în aceste lurări de investiţii, care sunt de mare anvergură. O să terminăm podul, dar nu o să avem pe unde urca şi coborî de pe pod şi, din nefericire, în Măcin, străzi importante sunt blocate de lucrările care sunt ale altui beneficiar", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, citat de Radio Roamnaia Actualitati.

Peste patru kilometri de drum de legătură spre Măcin sunt necesari pentru ca podul să poată fi folosit, alături de aproximativ 17 kilometri de drum nou, între Brăila şi Jijila, două viaducte de acces, 12 poduri noi, un nod rutier şi şapte intersecţii incluse în proiectul general.

La ultima raportare a Companiei de Drumuri, podul suspendat peste Dunăre, cu o lungime de aproape doi kilometri, era realizat în proporţie de peste 80%.

Foto: pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept