-

Campania „100.000 de cărți pentru Basarabia” continuă în comuna Prepelița, raionul Sângerei din Republica Moldova, prin donații de carte românească.

În acest sens, parlamentarul Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, însoțit de vicepreședintele raionului Sângerei, Iulian Erimei, au efectuat vizite la Casa de Cultură a comunei Prepelița și la gimnaziul „Ion Ignatiuc”, unde au prezentat donațiile constituite din loturi de carte românească și câte un drapel tricolor al României.

În cadrul vizitelor efectuate la Prepelița, deputatul a avut întrevederi cu Elena Smîntînă, directoarea Casei de Cultură din localitate, Sofia Aparatu, directoarea Bibliotecii Publice, precum și cu Svetlana Erimei, directoarea gimnaziului „Ion Ignatiuc”, Rodica Golub, directoarea adjunctă pe instruire, Eugenia Matei, directoarea adjunctă pe educație și Valentina Novoloaca, bibliotecara gimnaziului.

Deputatul Constantin Codreanu și-a exprimat profundul regret că din cauza situației epidemiologice, transmiterea donației de carte românească către gimnaziul „Ion Ignatiuc” a avut loc în lipsa elevilor, accentuând, totodată, că „siguranța și sănătatea copiilor e mai presus de orice”.

Donația face parte din campania „100.000 de cărți pentru Basarabia”, campanie inițiată de Constantin Codreanu, menită să contribuie la reducerea deficitului de carte românească în bibliotecile sătești din Republica Moldova.

Cu ocazia acestei vizite, parlamentarul român, a declarat, de asemenea, că va căuta „posibilități pentru edificarea unui bust al lui Ion Ignatiuc, deputat în Sfatul Țării care a votat în 1918 actul istoric de Unire a Basarabiei cu România și al cărui nume îl poartă cu mândrie gimnaziul în care, în anul Centenar 2018, a fost votată o declarație simbolică de Reunire cu patria istorică și etnică România”.

Foto: Pixabay