-

Managerii de spitale fac apel la cetăţeni să respecte măsurile sanitare şi restricţiile pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Ei spun că presiunea pentru spitale este foarte mare, iar personalul medical este epuizat. Medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, atrage atenţia că dacă numărul pacienţilor va creşte, nu vor mai fi paturi la ATI. El a făcut apel la populaţie să colaboreze şi să se vaccineze: „S-ar putea ca dacă numărul pacienţilor creşte să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă, să nu mai putem să avem paturi cu oxigen. Dacă în valul doi undeva la 50% din pacienţi aveau forme uşoare şi puteau să meargă la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienţi. Mai toţi pacienţii au nevoie de oxigen şi au nevoie de oxigen în debit mare. Pe lângă acest val care reprezintă o creştere, mai avem şi pacienţii pe care nu îi putem neglija. Ordinul ministrului sănătăţii stabileşte foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienţi, astfel încât oricât de multe paturi la terapie intensivă am face noi, ele se vor umple. Până când nu va exista o colaborare din partea populaţiei, oricât de multe măsuri am lua, nu vom putea să ieşim la liman.”

RADOR

Foto: Pixabay