-

3.883 de cazuri noi de COVID-19 au mai fost diagnosticate, de ieri până astăzi şi se păstrează tendinţa de scădere din ultima perioadă.

În urmă cu o săptămână, erau cu peste 1.300 mai multe. Scade uşor faţă de ieri şi numărul pacienţilor cu coronavirus în spitale, însă în secţiile de terapie intensivă, nivelul internărilor rămâne ridicat. De asemenea, cel al deceselor asociate infecţiei cu coronavirus, 193. La prânz s-au anunţat că sunt 1.530 de persoane la ATI, un nivel apropiat de recordul de acum două zile, dar numărul cazurilor grave este mult mai mare, întrucât sunt mulţi pacienţi care primesc îngrijiri în secţiile de primiri urgenţe, în aşteptarea eliberării unui loc la terapie intensivă. Sunt aproape 850 de pacienţi în secţiile UPU la nivel naţional.

RADOR

Foto: Pixabay