-

Clinica de oncologie din Târgu Mureş s-ar putea redeschide în luna mai, după 2 ani de lucrări.

Lucrările la Clinica de oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş de pe strada Gheorghe Marinescu au început în 2019.şi au vizat reabilitarea completă a clădirii, atât pe exterior cât şi în interior. Deşi iniţial termenul de finalizare a fost de 9 luni, acesta a fost prelungit, iar conducerea Consiliului Judeţean speră că bolnavii vor putea fi reprimiţi în clinică începând cu luna viitoare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc: Pentru terminarea şi modernizarea Clinicii de oncologie, în acest an se va aloca încă o sumă de 1,5 milioane de lei, această investiţie, în total, a costat 12 milioane de lei. Deja s-a făcut recepţia lucrărilor, acum se continuă cu mobilarea acestei clinici şi sperăm ca luna viitoare să putem deschide Clinica de oncologie.
Pe perioada executării lucrărilor, bolnavii au fost direcţionaţi către o altă clădire a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, din cartierul Dâmbul Pietros.

RADOR

Foto: Pixabay