-

Primul maraton al vaccinării anti-COVID organizat vineri, sămbătă şi duminică în municipiul Satu Mare, s-a încheiat cu 1.700 de persoane imunizate cu prima doză.

Acţiunea a fost organizată în parcarea centrului comercial Shopping City, iar pentru persoanele prezente la cele patru fluxuri de vaccinare, a fost folosit serul Pfizer.

Cele mai puţine persoane s-au vaccinat vineri, în prima zi a maratonului, când, din cauza vremii nefavorabile, la corturile amplasate în parcarea mall-ului au ajuns doar 305 persoane. Sâmbătă s-au vaccinat 582 de oersoane, iar diferenţa, 885 de persoane, duminică, în ultima zi a maratonului. Prefectul Alfatter Tamaş spune că acţiunea de vaccinare va fi reluată la sfârşitul acestei săptămâni, şi va continua până când vor exista persoane dornice să se imunizeze.
În ceea ce priveşte rapelul, prefectul judeţului Satu Mare afirmă că deocamdată nu este luată în calcul posibilitatea administrării celei de-a doua doze în cadrul maratonului vaccinării. În schimb, la administrarea primei doze, fiecare persoană a fost informată unde se poate prezenta peste 21 de zile pentru rapel.
Următorul maraton de vaccinare va începe vineri, 14 mai, ora 14:00, şi se va încheia duminică, 16 mai, ora 20:00.

RADOR
Foto: Pixabay