-

Începând cu 1 iulie, spitalele private vor putea să încheie contracte pentru creşterea numărului de paturi cu CNAS.

Începând cu 1 iulie, conform unei Ordonanţe de Urgenţă discutate în Guvern, spitalele private vor putea să încheie contracte pentru creşterea numărului de paturi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în limita a 10% din numărul de paturi existente la ora actuală, a precizat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe. Acesta a explicat că în prezent pentru zona privată sunt contracte pentru 5 %ă ditre paturi, iar pentru cea publică restul de 95%. Adrian Gheorghe spune că numarul de paturi contractate din privat va putea să crească treptat şi să ajungă la maxim de 5,5 % în anul 2022.
Adrian Gheorghe: „O limită de 10% a creşterii se aplică procentului de 5%, astfel încât la finalul anului 2022, un an şi jumătate de acum înainte, numărul de paturi contractate cu furnizorii privaţi nu poate fi mai mare de 5,5%.”
Adrian Gheorghe a mai menţionat că tot de la 1 iulie va intra în vigoare contribuţia personală din partea pacientului în cazul spitalizării continue.
Adrian Gheorghe: „Măsurile prevăzute pentru introducerea contribuţiei personale au rolul de a face perfect transparent cât se poate deconta pentru rezolvarea unui caz din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate acum şi cât percepe în plus furnizorul pentru rezolvarea cazului, pe categorii de costuri.”
Preşedintele CNAS a mai adăugat că această contribuţie personală era aprobată într-o ordonanţă de urgenţă încă din mandatul ministrului Sorina Pintea, însă termenul de aplicare a tot fost amânat. Din acel proiect, în prezent mai sunt amânate contribuţia personală pentru analizele medicale şi ambulatoriul de specialitate.

RADOR
Foto: Pixabay