-

În data de 6 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.486 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 123 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
1.513 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
Atât la nivel national, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare. 

RADOR
Foto: Pixabay