-

Procuratura Generală a Ucrainei a anunţat, miercuri, că 313 copii ucraineni au murit şi alţi 579 au fost răniţi de la începutul războiului declanşat de Rusia pe 24 februarie.

Parchetul ucrainean menţionează că, pe 14 iunie, un copil a fost rănit în regiunea Lviv, după ce fragmente dintr-o rachetă rusească au căzut în oraşul Zolociv. Pe 13 iunie, în urma atacurilor ruseşti cu rachete Grad de la Piatniţke şi Malinivka, în regiunea Harkiv, a fost rănit un bebeluş de trei luni şi alţi doi copii de 11 şi 17 ani. "În cursul anchetei, au fost descoperite încă 25 de decese în rândul unor copii cu vârste cuprinse între 4 şi 17 ani din regiunea Doneţk. Aceştia au murit în martie-mai, din cauza atacurilor şi bombardamentelor. 21 din aceşti copii erau din oraşul Mariupol" - se arată în raportul Biroului Procurorului General al Ucrainei. Instituţia menţionează că, în timpul asediului de la Mariupol, a fost ucisă întreaga familie a şefului unuia dintre departamentele consiliului local. Familia respectivă avea inclusiv două fete de 13 şi 15 ani. Anchetatorii au mai aflat că patru tinere au fost ucise, în luna mai, în timpul unor atacuri ruseşti asupra oraşului Liman, din regiunea Doneţk. În urma bombardării oraşului Mariupol, 48 de copii cu vârste cuprinse între 4 luni şi 17 ani au fost răniţi. Totodată, din cauza bombardamentelor şi a atacurilor lansate de Forţele Armate ale Federaţiei Ruse, 1.791 de instituţii de învăţământ ucrainene au fost avariate, iar 194 au fost complet distruse.

RADOR
Foto: Pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept