Ascultă Radio Antena Satelor Live

Proiect: Ziua de naștere a salariațiilor ar putea fi zi liberă, plătită

Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere.

Proiect: Ziua de naștere a salariațiilor ar putea fi zi liberă, plătită

07 Februarie 2023, 12:15

Propunerea legislativă completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Potrivit proiectului, 'persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere'.

'Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective', arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia 'posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate' şi astfel 'se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local'.

'Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii', au mai apreciat iniţiatorii.

Ei au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Foto: pixabay

Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate
Social 23 Aprilie 2024, 16:11

Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate

Aproape 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puţin un părinte la muncă în străinătate, iar 75% dintre aceste persoane...

Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate
Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Social 18 Aprilie 2024, 12:33

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni

O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă...

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Social 18 Aprilie 2024, 12:28

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil

Peste 100 de mame minore se înregistrează, anual, la nivelul judeţului Sălaj, unele dintre acestea fiind la al doilea sau...

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Social 16 Aprilie 2024, 18:36

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății

Constituirea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte a avut consecințe imediate pozitive inclusiv în plan legislativ, fiind...

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
Social 14 Aprilie 2024, 19:14

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei

Primăria Slatina a anunţat că aproape 4.100 de slătineni vor primi tichete sociale de Paşte în valoare de câte 150 de lei de...

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Social 14 Aprilie 2024, 19:05

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând de mâine, posesorilor de carduri de alimente, aproximativ 2,6...

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Social 10 Aprilie 2024, 11:58

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate...

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Social 05 Aprilie 2024, 16:43

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș

Echipajele de pompieri care intervin într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeş unde, vineri, s-a produs o explozie urmată...

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș