-

În judeţul Botoşani, unul din zece copii se naşte prematur - cei mai mulţi, cu probleme de sănătate, luptând pentru viaţa lor în incubatoare, cu tratamente, unii find chiar intubaţi.

Majoritatea mamelor care i-au adus pe lume sunt din mediul rural, din familii sărace, needucate sau expuse abuzurilor şi alimentaţiei precare, şi nu îşi urmăresc sarcinile.
Din cauza numărului tot mai mare de prematuri, dar şi din cauza lipsei de personal, secţiile de neonatologie abia mai fac faţă.
În maternitatea din Botoşani s-au născut în primele 10 luni ale acestui an 2.140 de copii, iar 10% dintre ei au venit pe lume înainte de termen. Cauzele sunt diverse şi au la bază sărăcia şi lipsa de educaţie, dar şi accesul greoi la servicii sanitare. Între mamele care au adus pe lume copii prematuri sunt şi cele care nu-şi urmăresc sarcina, nu se alimentează corect, nu se menajează sau sunt victimele abuzurilor şi neglijenţei în familie. Copiii prematuri sunt insuficient dezvoltaţi, cu diverse probleme, iar medicii fac eforturi enorme să-i trimită acasă sănătoşi. 40% dintre prematuri se nasc sub 1.500 de grame. În aceste condiţii, secţiile de neonatologie şi terapie intensivă neonatală sunt supraaglomerate, iar medicii, suprasolicitaţi.

RADOR
Foto: Pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept