Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rata anuală a inflaţiei va continua să crească în următoarele luni

Banca Naţională a majorat ieri rata dobânzii de politică monetară şi a decis să menţină controlul strict asupra lichidităţii pe piaţa de profil.

Rata anuală a inflaţiei va continua să crească în următoarele luni

11 Ianuarie 2022, 06:35

Decizia a fost luată în contextul în care specialiştii instituţiei anticipează pentru următoarele luni o rată a inflaţiei care va depăşi prognozele BNR, din cauza majorărilor de preţuri anticipate la energie electrică şi gaze naturale, dar în pofida aplicării măsurilor guvernamentale de compensare.

În comunicatul BNR se arată că încetinirea creşterii economice din trimestrul al treilea din 2021 a fost mult mai accentuată decât cea anticipată, iar pentru ultimul trimestru al anului trecut datele măsurate până în prezent sugerează o stagnare a activităţii economice, inclusiv în contextul valului 4 al pandemiei, al crizei energetice şi al blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare. De asemenea, specialiştii băncii centrale anticipează că rata anuală a inflaţiei va continua să crească, probabil gradual, în următoarele luni, depăşind prognozele din noiembrie 2021, sub impactul majorărilor mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale, precum şi de alimentele procesate.

RADOR
Foto: Pixabay

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Știri naționale 26 Martie 2024, 16:15

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024

În cadrul ședinței de marți, Parlamentul României a luat act de o notificare deosebit de importantă din partea Președintelui...

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare
Știri naționale 19 Martie 2024, 16:02

Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare

Cei 550 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres aflaţi în prezent în lucru, dar şi cele 300 de contracte de modernizare...

Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare
Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade
Știri naționale 18 Martie 2024, 16:12

Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade

Vremea se va răci în toate regiunile în următoarele două zile, urmând ca, până la finalul acestei săptămâni, temperaturile...

Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade
Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB
Știri naționale 17 Martie 2024, 19:16

Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în decembrie 2023, la 782,166 miliarde lei, faţă de 769,907...

Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB
Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie
Știri naționale 15 Martie 2024, 09:53

Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie

âInstanţa supremă îi va desemna vineri, prin tragere la sorţi, pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul...

Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie
Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina
Știri naționale 12 Martie 2024, 17:13

Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina

România nu va trimite combatanţi în Ucraina, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, în cadrul unei conferinţe de...

Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina
Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România
Știri naționale 12 Martie 2024, 16:36

Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România

Situația alarmantă dezvăluită într-un raport al Avocatului Poporului, care a fost lansat marţi, subliniază nevoia critică de...

Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România
Senatul adoptă proiectul de lege care interzice minorilor accesul la dispozitive electronice cu sau fără tutun
Știri naționale 12 Martie 2024, 16:23

Senatul adoptă proiectul de lege care interzice minorilor accesul la dispozitive electronice cu sau fără tutun

Legislație mai strictă propusă pentru a proteja sănătatea tinerilor împotriva potențialelor riscuri asociate cu utilizarea...