-

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că toate obiectivele României la Summitul NATO au fost atinse.

El a precizat că punctul central al discuţiilor şi al deciziilor summitului a fost invazia militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţiile pe termen lung în plan regional, euroatlantic, dar şi global. Şeful statului a prezentat obiectivele atinse de România la reuniune, informeaza Agerpres.

'Împreună cu ceilalţi aliaţi, am adoptat decizii de importanţă majoră, care fac din Alianţa Nord-Atlantică o organizaţie mai puternică, mai eficientă şi mai prezentă la nivel internaţional. În primul rând, am decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet consolidat de măsuri de asistenţă. În al doilea rând, am adoptat un nou Concept Strategic al NATO, care asigură direcţiile majore de acţiune pentru cel puţin următorii zece ani, aşa cum am prezentat intenţia şi azi dimineaţă. Vă amintiţi că România a fost primul stat aliat care a susţinut necesitatea unui nou document programatic aliat şi iată că astăzi acest nou document a fost aprobat. În al treilea rând, în contextul evoluţiilor dramatice de securitate din Ucraina, am decis să consolidăm pe termen lung postura aliată de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Este acesta un demers absolut necesar, pe care l-am solicitat noi insistent, mai ales după 24 februarie, în toate discuţiile pe care le-am avut la NATO, dar şi cu aliaţii noştri. Aşadar, am convenit un cadru care asigură parametrii unei posturi capabile să răspundă eficient tuturor ameninţărilor. Aici, la Madrid, am decis intensificarea sprijinului pentru parteneri, în special pentru cei din Vecinătatea Estică, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia - cei mai expuşi efectelor evoluţiilor de securitate. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcute de noi, de România', a explicat Iohannis.

El a afirmat că noul Concept Strategic reflectă adecvat situaţia actuală de securitate, fiind puternic ancorat în realitate, aşa cum a solicitat România.

'În plus, Rusia este definită ca principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice, aşa cum am explicat deja astăzi dimineaţă că a cerut România şi cum este prezentat în Declaraţia Summitului Formatului Bucureşti 9, pe care l-am găzduit acum câteva săptămâni. Mai mult, am reuşit să avem, aşa cum a propus România, o reconfirmare puternică a importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică', a indicat şeful statului.

Pentru prima dată, potrivit preşedintelui, Marea Neagră este menţionată într-un Concept Strategic al NATO. De asemenea, a arătat că în acest document este reconfirmat angajamentul NATO pentru securitatea aliaţilor de pe Flancul Estic.

'Ca parte a întăririi posturii NATO pe Flancul Estic, se face referire la o prezenţă terestră substanţială şi persistentă, la întărirea apărării aeriene şi antirachetă, la pre-poziţionarea de echipamente militare şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru asigurarea întăririlor, aspecte deosebit de importante pentru România. Acum, atât nordul, cât şi sudul Flancului Estic au o structură similară, care se bazează pe prezenţa americană şi Grupurile de Luptă, ceea ce asigură coerenţa posturii pe întregul Flanc, aşa cum am cerut noi tot timpul', a evidenţiat şeful statului.

El a anunţat şi că grupurile de luptă aliate, inclusiv cel din România, vor putea fi trecute la nivelul de brigadă, dacă va fi necesar.

Preşedintele Iohannis a precizat că a prezentat aliaţilor măsurile adoptate în plan naţional, în special creşterea bugetului dedicat apărării de la 2% la 2,5% din PIB începând chiar cu anul viitor, arătând că România a fost printre cei care au susţinut creşterea bugetului comun al Alianţei.

'Este o decizie în interesul României. Un buget sporit ne asigură o implementare eficientă a tuturor măsurilor adoptate', a mai spus Iohannis.

La Summit s-a decis adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, precum şi pentru alţi parteneri, în funcţie de nevoile şi specificul fiecărei ţări.

'România este decisă să se implice activ în implementarea pachetelor de asistenţă', a subliniat Iohannis.

Totodată, au fost luate decizii importante pentru adaptarea Alianţei la provocările viitorului, menţionând lansarea Fondului NATO de Inovare şi semnarea ulterioară a Cartei privind acceleratorul NATO pentru inovare, la care România deja şi-a anunţat participarea.

Şeful statului a salutat progresul decisiv în privinţa aderării Suediei şi Finlandei la NATO, la care şi România a contribuit şi care va face Alianţa mai puternică.

Foto: commons.wikimedia.org

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept