Ascultă Radio Antena Satelor Live

Proiectele legilor educaţiei se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului

Proiectele legilor educaţiei sunt în avizare la toate ministerele cu responsabilităţi în domeniu.

Proiectele legilor educaţiei se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului

11 Martie 2023, 07:32

Premierul Nicolae Ciucă a cerut ca, cel mai târziu, în şedinţa executivului de peste două săptămâni, să fie aprobate şi transmise parlamentului. Proiectele celor două legi, a învăţământului preuniversitar şi, respectiv, a celui universitar, se află, de luni, în dezbatere publică pe site-ul ministerului, iar ministrul Ligia Deca a declarat că a preluat deja o serie de propuneri. Formaţiunile politice parlamentare şi-au manifestat interesul, în special ca noile legi să poată reduce abandonul şcolar, să introducă noi criterii de performanţă în învăţământ, dar au semnalat şi erori care trebuie corectate sau dezechilibre.
Proiectele vor intra în circuitul de avizare, astfel încât să poată fi aprobate de guvern cât mai repede, a anunţat premierul şi liderul PNL, Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: „Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât, nu mai târziu de şedinţa din 23 martie, să aprobăm la nivelul guvernului pachetul de legi şi să le înaintăm parlamentului spre dezbatere şi aprobare.”
Social-democraţii au ca prioritate reducerea abandonului şcolar, spune Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor.
Natalia Intotero: „Extinderea programului masă caldă şi sănătoasă, transportul şcolar gratuit, continuarea acordării burselor sociale rechizite pentru elevi, cabinete medicale şi, pentru elevii din afara graniţelor, extinderea programului "Limbă, cultură, civilizaţe".”

UDMR susţine proiectele noilor legi ale educaţiei prin faptul că i-au fost acceptate mai multe propuneri, inclusiv salarizarea diferenţiată în funcţie de performanţă, afirmă deputatul Ödön Szabó.
Ödön Szabó: „Susţinerea unui fond pentru conducătorii instituţiilor/unităţilor de învăţământ de 2% prin care acei profesori care acceptă să lucreze mai mult să poată fi recompensaţi la nivelul instituţiei.”
Deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, consideră că se impunea o modificare a legislaţiei în domeniul educaţiei.
Ovidiu Ganţ: „Este dezamăgitor că, în toţi aceşti ani din urmă, practic, conţinuturile a ceea ce învăţau copiii la şcoală nu se deosebesc fundamental de ceea ce se întâmpla acum 20-30 de ani.”

Din opoziţie, USR critică modul prin care proiectele au fost puse în dezbatere publică şi anunţă. amendamente la dezbaterea din parlament.
Ştefan Pălărie, senator: „Personal, am trimis trei propuneri pe adresa ministerului legate de nişte erori juridice flagrante din textele de lege, ca să văd dacă măcar cineva citeşte e-mail-ul şi dacă măcar lucrurile de bun simţ vor fi corectate. Ei bine, nu, nici măcar pe acestea nu le-au citit.”
Tot din opoziţie, AUR susţine că documentele au multe lipsuri şi generează dezechilibre.
Deputatul Geanina Şerban: „Posibilitatea ca unele licee să programeze examene de admitere poate duce la inechităţi între copii. În loc să se ia în calcul un examen de treaptă la terminarea celor zece clase obligatorii. Sunt multe chestiuni nerezolvate.”

După aprobarea în executiv, proiectele noilor legi ale educaţiei urmează să fie transmise pentru dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen
Știri naționale 17 Aprilie 2024, 22:51

România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen

România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi...

România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen
Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie
Știri naționale 13 Aprilie 2024, 18:58

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din...

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie
Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil
Știri naționale 09 Aprilie 2024, 16:53

Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil

Guvernul a aprobat marţi, într-o şedinţă extraordinară, Ordonanţa de Urgenţă prin care se prelungeşte, pentru perioada...

Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil
Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România
Știri naționale 09 Aprilie 2024, 16:18

Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România

Ministerul Educației și-a propus să intervină concret la nivelul unităților de învățământ pentru a combate cazurile de...

Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România
Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România
Știri naționale 02 Aprilie 2024, 15:51

Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România

Județe întregi și municipiul București suferă consecințele vântului puternic, care a provocat pagube semnificative.

Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România
ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii
Știri naționale 28 Martie 2024, 09:07

ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu afirmă că România n-a fost niciodată 'mai asigurată' din punctul de vedere al...

ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii
Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal
Știri naționale 27 Martie 2024, 13:54

Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi repatriate, urmând a fi înhumate în noua catedrală de...

Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal
România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Știri naționale 26 Martie 2024, 16:15

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024

În cadrul ședinței de marți, Parlamentul României a luat act de o notificare deosebit de importantă din partea Președintelui...

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024