-

Un fost antrenor pedofil a recunoscut comiterea altor agresiuni

Un fost antrenor de fotbal, deja condamnat la închisoare pentru acte pedofile vizând zeci de victime, a recunoscut vineri comiterea altor nouă agresiuni sexuale. Cazul a făcut înconjurul planetei.

Barry Bennell, 66 de ani, a pregătit echipe de juniori ale unor cluburi precum Crewe Alexandra (acum în divizia a patra engleză), Manchester City şi Stoke City. Scandalul provocat de agresiunile sale a stârnit un val de denunţuri în lumea fotbalului.
El a recunoscut comiterea a trei violuri şi şase atentate la pudoare împotriva a două persoane între 1979 şi 1988. Victimele aveau atunci între 11 şi 14 ani.
Bennell a compărut în faţa justiţiei prin videoconferinţă din închisoarea Littlehey, din sud-estul Angliei, unde efectuează o pedeapsă de 30 de ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru abuzuri sexuale comise asupra a 12 băieţi pe care i-a antrenat între 1979 şi 1991.
În urmă cu doi ani, poliţia a estimat că este posibil ca Bennell să fi agresat peste o sută de victime.
'Eraţi diavolul în persoană', i-a spus judecătorul Clement Goldstone când l-a condamnat în 2018. 'Le-aţi răpit copilăria şi inocenţa (victimelor - n. r.) ca să vă satisfaceţi perversiunea. Le-aţi distrus viaţa acestor băieţi şi, după mai bine de 30 de ani, ei continuă să sufere', a adăugat judecătorul.
Bennell petrecuse deja 15 ani în închisoare, pentru alte trei condamnări, pentru fapte similare comise asupra altor 16 victime.
alul a fost dezvăluit de cotidianul The Guardian, unde Andy Woodward, un fost jucător al lui Crewe Alexandra, a povestit calvarul prin care a trecut. A urmat o cascadă de denunţuri, mai ales din partea unor foşti internaţionali care au spus că au fost agresaţi sexual de un antrenor sau un scouter când erau copii.

AGERPRES

Foto: PIxabay