Am cunoscut-o întâmplător, la bordul unui vas de epocă, traversând, într-o excursie de plăcere, Lacul Leman. A atras-o vorba noastră românească și, provocată de noastalgii, s-a apropiat, prezentându-se blând: Alina Kelly-Cretzescu.

Acum un veac, dr. N. Minovici dădea o șansă vagabonzilor, readaptându-i la condiția de homo artifex. La începutul secolului XX, ca și astăzi, opera individuală, fie ea de caritate sau culturală, era rară.

Au trecut deceniile – secolul, chiar – și românii rămân la fel de confuz percepuți de o parte a străinilor, pentru care Bucureștiul e Budapesta, iar limba vorbită de români e percepută, ciudat, ca una slavă.