Mușchi de vită cu ficat de gâscă astupat cu izmă proaspătă (rețeta Kerei Calița)

Printre ucenicii săi de vază se prenumără și un ardelean cu ochi de peruzea, care de mai bine de un pătrar de veac robotește cu iscusință printre oalele și ceaunele Jariștei. Facem aici vorbire de merituosul Cernaeff, poate cel mai însemnat discipol al lui Bodislav.

Harnic și ascultător, Cernaeff nu s-a mulțumit însă a reproduce cu fidelitate creațiile aromitoare ale maestrului său și a devenit el însuși un bucătar de o mare originalitate, dăruit patimei euristice și semnatar al multor rețepte antologice. Între acestea, cea în care a regândit împletirea sfârcului de mușchi de bou cu ficatul onctuos de gîscă îndopată și, părăsind tradiția franțuzească flamboiantă, l-a gătit balcanic-levantin cu izmă proaspătă dovedind că în bucătăria precisă a Caliței nu se freacă niciodată degeaba menta.

Această rețetă originală a fost lăudate de mari oameni, cum ar fi cei patru președinți de după Revoluție ai României și alte nume răsunătoare a culturii și politicii europene.

Renunțând la timiditatea sa proverbială, destoinicul Cernaeff a inaugurat un nou capitol deosebit de gustos în gătirea cărnii de vită. Harnicul bucătar a ales un mușchi frumos întreg, a cumpănit preț de o minută și a ales partea de mijloc cea mai bună, un hartan splendid, cam la trei kilograme și jumătate, l-a curățat de zgârciuri, vinișoare și membrană, pentru a-l întinde pe cel mai încăpător blat de lemn pe care l-a găsit la îndemână. Apoi, a trecut meticulos la treabă, a șmirgheluit un pic ciocanul de șnițele, a trecut instrumentul modern de tortură printr-o baie de vin roșu cu mirodenii, după care a bătut mușchiul cu o îndârjită poftă, până ce l-a preschimbat într-o foiță netedă și subțire, având grosimea jumătății degetului mic de la mâna stângă a unei domnițe alintate, care își petrece după-amiezele la gherghef, țesând povești romanțioase.

Acesta va fi fost abia începutul, după ce a lucrat în carnea marmorată precum Michelangelo în piatra sidefie de Carrara, al nostru Cernaeff a căutat în frigoriferul de taină al Caliței cel mai frumos ficat de gâscă îngrășată silnic, o palmipedă căreia, de cinci ori pe zi, i s-a turnat pe gâtlej cu o pâlnioară uruială de boabe de porumb, grâu și mei amestecată cu miere de salcâm, această dulce pedeapsă bulimică ducând în final la apariția unui ficat frumos, cântărind pe puțin două kilograme.

Lobii de ficat de gâscă, care au așteptat înainte vreme zile întregi în cognac, s-a dat prin făină cernută fin și s-a prăjit răbdător, la foc molcom spre potrivit, până ce se va fi rumenit frumos, căpătând prețioase nuanțe aurii și întărindu-se puțin, precum semnințele busuiocului strecurat sub pernă în noaptea de Bobotează.

Ficatul astfel sulemenit se lasă apoi să se odihnească pe puțin un sfert de ceas la loc răcoros, înfășat în pergament și învelit într-un șervet curat de cânepă folosit prima oară după ce a fost tras la război de o fată dacă cu ochii albaștrii.

Citeste continuarea AICI