Cum ne putem înscrie online la ANAF
Persoanele fizice care nu dețin un certificat digital calificat pot solicita înregistrarea în Spațiul Virtual Privat (SPV) și pe bază de nume de utilizator și parolă, informează un comunicat transmis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

13 Aprilie 2020, 10:12
Așadar, pentru autentificare, contribuabilul nu mai trebuie să se deplaseze la circa financiară de care aparține.
Înregistrarea se face în baza unor documente emise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) sau ANAF.
Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2020, pentru persoanele fizice care au primit de la ANAF o somație sau o decizie referitoare la obligații de plată, emisă începând cu data de 1 ianuarie 2015, aprobarea înregistrării în SPV „se realizează cu ușurință în mediul electronic”, menționează comunicatul citat.
În acest sens, persoana fizică accesează formularul web de înregistrare, intră la câmpul „Tipul de aprobare”, selectează opțiunea „Verificare număr document”, și completează numărul documentului, la secțiunea „Număr document”.
Formularul este disponibil pe site-ul ANAF. Accesarea serviciului SPV se realizează din pagina principală a site-ului, secţiunea „Servicii Online - Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual”.
„Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spațiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro”, au precizat oficialii ANAF.
Citeste continuarea AICI
Foto: pixabay