Echilibrul alimentar în perioada epidemiei Covid-19
Cu ajutorul mass-media și a rețelelor de socializare s-au început mai multe campanii de responsabilizare a populației sau de educație privind măsurile cele mai bune pentru prevenirea răspândirii infecției respiratorii cauzate de Covid-19.

20 Aprilie 2020, 09:11
De asemenea, există campanii de solidaritate, de utilizare rațională a resuselor și de asumare a deciziiilor legate de sănătate, așa cum este și proiectul realizat de UMF Carol Davila –”Asumă-ți să fii sănătos!”.
Unul dintre aspectele pozitive ale acestei epidemii este acela că permite instituțiilor, organizațiilor sau societăților competente să realizeze o educație în masă care poate conduce și la controlul altor boli pe termen lung.
Este posibil ca, în perioada următoare, să observăm o scădere a numărului de cazuri de gripă, rinofaringite, tuberculoză, hepatită virală A, secundar conștientizării și aplicării corecte a măsurilor de igienă.
De asemenea, este un moment bun să reflectăm asupra stilului de viață și asupra acelor necesități personale pentru care nu găsim niciodată timp.
Suprapunerea cu Sărbătorile Pascale deschide o fereastră spre meditație – suntem fortați de împrejurări să privim spre interior, și mai puțin la mesele îmbelșugate tradiționale sau la agitația exterioară.
În România, 74% din populație consideră religia pe același loc cu identitatea națională, iar 21% merg la Biserică săptămânal (media țărilor din estul Europei fiind de 10%).
Astfel, restricțiile afectează mai multe planuri.
Pe lângă problemele de ordin material (procurare hrană, apă), psihologice (teama de boală, neîncrederea în sistemul sanitar, stresul dat de insecuritatea locului de muncă), apar și cele morale legate de respectarea obiceiurilor religioase.
Toate acestea duc la instabilitate emoțională, reglată uneori prin aport alimentar sau consum de alcool excesiv. Dificultățile sunt mai ușor acceptate de cei tineri, însă vârstinicii au reacții emoționale mult mai intense și au nevoie de suport, mai ales în condițiile în care au un sistem imunitar slăbit de alte boli asociate (imunodeprimare).
Recomandările de mai jos vin ca un sprijin pentru păstrarea unui stil de viață sănătos și alegerea corectă a alimentelor în perioada următoare.
Citeste continuarea AICI
Foto: pixabay