Vorbe de părinte: Potolește-te că mi-ai mâncat sufletul! Or fi consecințe sau nu?

Diana este o fire expansivă de felul ei; toate emoțiile pe care le simte ajung repede în exterior sub formă de vorbe sau fapte, așa încât cei din jur o privesc ca pe o carte deschisă.

A merge in vacanta ii provoaca de fiecare data o asemenea bucurie Dianei incat simte ca nu poate sa o tina in piept, iar ea da pe dinafara ca o fantana imbelsugata.

Diana isi aminteste de celelalte vacante, de bucuria pregatirii bagajului, opririle din cand in cand pentru o gura de aer, pentru un sandwich si suc cu fratiorul ei… si libertatea, ah, acea libertate pe care numai o calatorie ti-o poate da, cu toate asteptarile pozitive a ce va urma in zilele viitoare !

Comportamentul Dianei cea foarte surescitata de atata bucurie scapa de sub controlul parintilor si ii cam da pe acestia peste cap.

Rade excesiv, canta, chiuie, vorbeste mult, foarte mult, e cu capul in nori. De fapt, isi traieste bucuria nemasurata, asa cum numai un suflet de copil stie sa o faca, fara masti, bariere, oprelisti sau frici.

• – Diana, vino sa ma ajuti, te rog, striga mama la ea. Diana nici nu aude.

• – Diana, ti-ai facut ordine la jucarii? intreaba tata intre doua treburi la masina. Diana da un raspuns absent, timp in care fuge ca electronul vagabond si viseaza, se viseaza deja ajunsa la destinatie la malul marii unde va fi fericita, foarte fericita.

• – Diana, ai putina grija de Mihai pana termin bagajele astea! Dar Diana vorbeste deja singura, probabil in scenarii din lumea ei imaginara. Cert e ca nu aude ce i se spune.

Nervii parintilor escaladeaza …

Intre timp, micuta Diana isi da frau liber manifestarilor de bucurie cu mici comportamente care ii reflecta emotiile dar care nu sunt pe gustul parintilor. Incepe sa danseze puternic si da peste fratele ei care incepe sa planga.

Alearga sa isi ia niste jucarii pe care sa le bage in bagaj, dar o face in fuga si darama o vaza de pe masuta din coltul sufrageriei. Vaza pretioasa si veche se sparge. Ah, neplacut moment.

Vaza este de la bunica si tata tinea mult la ea.

Mama se uita ingrozita si, depasita de situatie dar si satula de energia debordanta a copilei pe care nu o intelege si nu o stapaneste ca lucrurile sa se deruleze in liniste si armonie, ii striga Dianei:

• Dar mai potoleste-te o data, copilule, ca mi-ai mancat sufletul!! Termina o data, ca dupa ras vine plans, ai grija!

De fapt, inima mamei ei spunea: “Diana, emotiile tale si comportamentul tau exuberant ma depasesc si nu stiu cum sa gestionez situatia. As vrea sa fii mai linistita chiar daca esti asa de bucuroasa, ca sa pot si eu sa ma descurc cu atatea treburi si cu doi copii.”

Dar cuvintele nu au venit din inima, pentru ca mama Dianei nu a stiut cum sa le rosteasca asa, ci din mintea cea cu frica, furie, neputinta si nevoia de a tine situatiile sub control ca unic mod stiut de ea ca sa faca fata.

Ca si cum nu era suficient, mai puncteaza si tatal ei cu privire dojenitoare: „Mai copilule, chiar asa??? Tara arde si baba se piaptana, stii vorba asta? Asa esti tu, zau, tu vezi ca noua ne arde de rasul tau? Fii si tu mai serioasa si responsabila un pic, esti deplasata cu atata circ cat faci !”

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Foto: pixabay.com