Ascultă Radio Antena Satelor Live

Măşti de protecţie oferite gratuit tuturor locuitorilor oraşului Mangalia

Primăria Mangalia va oferi măşti de protecţie, gratuit, tuturor locuitorilor oraşului, în contextul obligativităţii purtării acestui accesoriu, la nivel judeţean, dar şi pe plan naţional, după data de 15 mai, conform declaraţiilor preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Măşti de protecţie oferite gratuit tuturor locuitorilor oraşului Mangalia

22 Aprilie 2020, 16:15

"Până la Sărbătorile Pascale, am dat măşti şi mănuşi vârstnicilor pentru că sunt cei mai vulnerabili, în faţa virusului. Acum facem demersurile necesare pentru a oferi măşti de protecţie şi celorlalţi locuitori ai oraşului nostru, mai ales că purtarea acestui accesoriu va fi obligatorie şi după 15 mai", a afirmat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

El a precizat că, în zilele următoare, va informa cetăţenii când şi cum vor fi distribuite măştile, pe plan local. "Este datoria noastră, ca autorităţi locale, să protejăm populaţia şi să luăm toate măsurile de reducere a infectărilor cu coronavirus. Tocmai de aceea, am început distribuirea echipamentelor de protecţie mai întâi către persoanele în vârstă şi cele defavorizate. Ajutăm bătrânii la cumpărături şi medicamente, le ducem pachete cu alimente, mese calde şi orice mai au nevoie, astfel încât să iasă cât mai puţin din case, pe durata stării de urgenţă", a mai spus edilul.

Radu Cristian susţine că, de săptămâna viitoare, angajaţii municipalităţii vor trece, din nou, pe la domiciliile tuturor vârstnicilor din oraş pentru a le oferi un nou set de protecţie. "De data aceasta, le vom da măşti reutilizabile, dar şi soluţii dezinfectante. Sunt permanent în legătură cu cetăţenii oraşului pentru a le oferi tot sprijinul necesar, pe durata stării de urgenţă", a completat edilul.

Sursa: AGERPRES

Firele de oţel din cablul de ancoraj de la Podul peste Dunăre Brăila pot înconjura Pământul de două ori
Romania 25 Ianuarie 2021, 16:56

Firele de oţel din cablul de ancoraj de la Podul peste Dunăre Brăila pot înconjura Pământul de două ori

Firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la Podul suspendat peste Dunăre vor avea o...

Firele de oţel din cablul de ancoraj de la Podul peste Dunăre Brăila pot înconjura Pământul de două ori
În ce scop folosesc circa 76% dintre români reţelele sociale?
Romania 11 Ianuarie 2021, 18:12

În ce scop folosesc circa 76% dintre români reţelele sociale?

Aproximativ 76% dintre români folosesc reţelele sociale cel mai mult pentru a urmări postările prietenilor, iar cele mai...

În ce scop folosesc circa 76% dintre români reţelele sociale?
România, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naştere în rândul mamelor adolescente
Romania 08 Ianuarie 2021, 08:56

România, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naştere în rândul mamelor adolescente

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naştere în rândul mamelor adolescente, sarcina în adolescenţă...

România, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naştere în rândul mamelor adolescente
România Eficientă: Clădirile ce vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero
Romania 29 Decembrie 2020, 14:53

România Eficientă: Clădirile ce vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero

Toate clădirile care vor fi construite începând cu anul 2021 trebuie să respecte un standard de consum aproape de zero,...

România Eficientă: Clădirile ce vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero
Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre - proiecte de peste 42 milioane euro
Romania 15 Decembrie 2020, 15:33

Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre - proiecte de peste 42 milioane euro

Pe 11 decembrie 2020, a avut loc în format virtual cea de-a cincea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare a Programului...

Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre - proiecte de peste 42 milioane euro
De ce (n-)au mers tinerii la vot?
Romania 08 Decembrie 2020, 08:43

De ce (n-)au mers tinerii la vot?

În stabilirea unor concluzii relevante despre şi pentru tineri pe marginea Alegerilor Parlamentare 2020, două informaţii,...

De ce (n-)au mers tinerii la vot?
Iluminatul festiv va fi aprins luni seara în Capitală
Romania 07 Decembrie 2020, 09:25

Iluminatul festiv va fi aprins luni seara în Capitală

Iluminatul festiv va fi pornit în Capitală luni seara, decoraţiunile urmând să fie, în linii mari, cele folosite anul trecut,...

Iluminatul festiv va fi aprins luni seara în Capitală
Cel mai mare proiect de dezvoltare a Portului Constanţa din ultimii 30 de ani
Romania 02 Decembrie 2020, 18:14

Cel mai mare proiect de dezvoltare a Portului Constanţa din ultimii 30 de ani

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNPM) Constanţa a transmis pentru publicare, pe platforma de achiziţii...

Cel mai mare proiect de dezvoltare a Portului Constanţa din ultimii 30 de ani