Ascultă Radio Antena Satelor Live

Lubene cu lapte (rețetă din Chiojd)

Pentru a nu ştiu câta oară hălăduiesc prin Munţii Buzăului. Mă farmecă locul, mă cuceresc oamenii, mă ispitesc bucatele. La Chiojdu, am întâlnit-o pe profesoara Luiza Negoiţă şi am descoperit în ea o cercetătoare atentă a fenomenului gastronomic local.

Lubene cu lapte (rețetă din Chiojd)

20 Februarie 2020, 22:22

Şi pentru că nimic din ceea ce aflu nu pot ţine pentru mine, vă împărtăşesc şi dv. din tainele şi poveştile locului. O mâncare specifică Muntelui Siriu este berbecul la lut. Când făceau şi primul caş, păstorii tăiau un berbecuţ care era mai gras, îl curăţau, îl lăsau în blana lui, săpau o groapă mare în care făceau foc cu jar. Berbecul era umplut cu legume la îndemână şi mirodenii, se închidea, cu blana pe el şi se îngropa în jar. După câteva ore se încerca dacă pielea se rumeneşte foarte bine, atunci când blana se topea. Se scotea din jar şi se porţiona. Turta era o pâine care se cocea în cuptor sau pe jar, făcută din aluat mai puţin dospit. Încet, încet, Luiza mă obişnuieşte cu regionalismele gastronomice chiojdene. Dar dintre toate, rețeta zilei de azi e aceasta: Lubene cu lapte. Lubene însemnând de fapt dovleci.

Ce-mi zice chiojdeanca? „Mâncarea asta face la noi de când mă ştiu. Se alege un lubene foarte galben şi se curaţă de coajă. Se taie în cuburi, se fierbe puţin ca să nu se fărâme, după aceea, separat, într-o oală se înăbuşă o ceapă şi se pun câţiva ardei şi gogoşari care înainte au fost copţi pe plită. Se toarnă laptele acrit, se amestecă încontinuu şi se toarnă lubenele la sfârşit. Nu se pun alte mirodenii decât floare de mărar. Când venea toamna și apoi iarna toată, bunica mea făcea ceva mai special: o ciorbă cu prune lojnite, adică afumate. Să ştiţi că este o diferenţă între prunele coapte în uscător şi cele lojnite. Acestea din urmă se culegeau când erau coapte şi se puneau pe lojniţă şi dedesubt se făcea foc. Se găteau cu orez, cu carne, cu ceapă. Ciorbă de prune... E un pic dulce, dar se atenuează prin fierbere. Şi tot ca un specific, la noi ciorba de varză se mai face... cu lapte acru".

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Fasole verde cu pui - rețetă din prima carte de bucate „sănătoase” din România
Reteta zilei 21 Aprilie 2023, 03:52

Fasole verde cu pui - rețetă din prima carte de bucate „sănătoase” din România

Fasole verde cu pui. O reteta de o simplitate dezarmanta, sanatoasa si satioasa! Alimentatia sanatoasa este un concept des...

Fasole verde cu pui - rețetă din prima carte de bucate „sănătoase” din România
Miel cu spanac (rețetă mehedințeană pentru Paști)
Reteta zilei 15 Aprilie 2023, 11:40

Miel cu spanac (rețetă mehedințeană pentru Paști)

Da, știu, mai e o țâră până la Paști. Dar mă gândesc că, așa cum țăranul român ăși face vara sanie și iarna car, de pe acum...

Miel cu spanac (rețetă mehedințeană pentru Paști)
Friptură de miel cu aromă de cimbru (pentru masa de Paști)
Reteta zilei 14 Aprilie 2023, 04:11

Friptură de miel cu aromă de cimbru (pentru masa de Paști)

Dintre toate zilele acestei săptămâni cu reguli stricte și interdictii, Vinerea Mare este și cea mai severă. În Vinerea Mare...

Friptură de miel cu aromă de cimbru (pentru masa de Paști)
Cotlet de miel umplut (rețetă pentru masa de Paști)
Reteta zilei 13 Aprilie 2023, 07:32

Cotlet de miel umplut (rețetă pentru masa de Paști)

Fiecare zi din Saptamana Mare (pe care am putea-o numi la fel de bine si Saptamana Neagra, din cauza pericolelor ce-i pandesc...

Cotlet de miel umplut (rețetă pentru masa de Paști)
Borș cu fasole albă (rețetă de post)
Reteta zilei 11 Aprilie 2023, 22:09

Borș cu fasole albă (rețetă de post)

În Postul Mare al Paștilor, creștinii se învrednicesc să se abțina de la consumarea anumitor alimente, precum carnea, ouăle,...

Borș cu fasole albă (rețetă de post)
Pâine pentru Lunea Mare (bucate ritualice)
Reteta zilei 10 Aprilie 2023, 07:31

Pâine pentru Lunea Mare (bucate ritualice)

A șaptea etapă din Postul Paștilor, Săptămâna Mare, ar putea fi la fel de bine numită și Săptămâna Neagră, pentru că este –...

Pâine pentru Lunea Mare (bucate ritualice)
„Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii
Reteta zilei 09 Aprilie 2023, 04:34

„Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii

Pentru că sunt Floriile și e dezlegare la pește, nu avem cum trece peste această zi fără o rețetă la temă. Azi, anume pentru...

„Șuba” sau Salata cu scrumbie afumată, pentru masa de Florii
Borș de cartofi, ca-n Moldova (rețete românești pe gustul tău)
Reteta zilei 07 Aprilie 2023, 04:33

Borș de cartofi, ca-n Moldova (rețete românești pe gustul tău)

Retete romanesti de post! Știu bine că asta vreți să aflați de la mine! Și-am brodit rubrica de astăzi tocmai pe acest gând:...

Borș de cartofi, ca-n Moldova (rețete românești pe gustul tău)