Lubene cu lapte (rețetă din Chiojd)

Şi pentru că nimic din ceea ce aflu nu pot ţine pentru mine, vă împărtăşesc şi dv. din tainele şi poveştile locului. O mâncare specifică Muntelui Siriu este berbecul la lut. Când făceau şi primul caş, păstorii tăiau un berbecuţ care era mai gras, îl curăţau, îl lăsau în blana lui, săpau o groapă mare în care făceau foc cu jar. Berbecul era umplut cu legume la îndemână şi mirodenii, se închidea, cu blana pe el şi se îngropa în jar. După câteva ore se încerca dacă pielea se rumeneşte foarte bine, atunci când blana se topea. Se scotea din jar şi se porţiona. Turta era o pâine care se cocea în cuptor sau pe jar, făcută din aluat mai puţin dospit. Încet, încet, Luiza mă obişnuieşte cu regionalismele gastronomice chiojdene. Dar dintre toate, rețeta zilei de azi e aceasta: Lubene cu lapte. Lubene însemnând de fapt dovleci.

Ce-mi zice chiojdeanca? „Mâncarea asta face la noi de când mă ştiu. Se alege un lubene foarte galben şi se curaţă de coajă. Se taie în cuburi, se fierbe puţin ca să nu se fărâme, după aceea, separat, într-o oală se înăbuşă o ceapă şi se pun câţiva ardei şi gogoşari care înainte au fost copţi pe plită. Se toarnă laptele acrit, se amestecă încontinuu şi se toarnă lubenele la sfârşit. Nu se pun alte mirodenii decât floare de mărar. Când venea toamna și apoi iarna toată, bunica mea făcea ceva mai special: o ciorbă cu prune lojnite, adică afumate. Să ştiţi că este o diferenţă între prunele coapte în uscător şi cele lojnite. Acestea din urmă se culegeau când erau coapte şi se puneau pe lojniţă şi dedesubt se făcea foc. Se găteau cu orez, cu carne, cu ceapă. Ciorbă de prune... E un pic dulce, dar se atenuează prin fierbere. Şi tot ca un specific, la noi ciorba de varză se mai face... cu lapte acru".

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay