Condiţiile în care românii pot pleca la muncă în străinătate
Un ordin care stabileşte în ce condiţii pot pleca românii să lucreze în străinătate intră în vigoare de luni.

13 Aprilie 2020, 14:29
Acest act normativ a fost elaborat de Ministerul Transporturilor după cazul de la Cluj-Napoca, unde aproape 1.500 de muncitori sezonieri au stat îngrămădiţi în faţa aeroportului fără respectarea regulilor de distanţare socială şi se pare că unii dintre ei plecaseră chiar din carantină.
Actul normativ intră în vigoare peste două zile şi prevede că toate cursele aeriene de tip charter care transportă muncitori sezonieri români trebuie programate la un interval minim de patru ore una de cealaltă. Ordinul impune agenţiilor de regulă să le asigure oamenilor echipament de protecţie, mască şi mănuşi, iar muncitorii sezonier nu vor fi aduşi la aeroport cu mai mult de patru ore înainte de decolare, precizează comunicatul Ministerului Transporturilor. Agentul sau agenţiile de recrutare vor organiza transportul muncitorilor doar după ce primesc acordul aeroportului. În plus, trebuie să aibă în aerogară o persoană care să asigure asistenţă pasagerilor, inclusiv în situaţia întârzierii sau anulării zborului.
Autorităţile anchetează deja modul în care persoane aflate în zona în carantină au ajuns la Sibiu sau la Cluj-Napoca pentru a pleca apoi cu avioanele la muncă în agricultură în străinătate. Se va verifica şi traseul pe care au mers cei ieşiţi din carantină şi dacă personalul Ministerului de Interne de la filtrele organizate pe drumurile publice şi-a făcut datoria.
RADOR
Foto: Pixabay