România „leului supergreu” (1) - Leul și valutele străine, hrana și vacanțele

Era viata ieftina sau scumpa, pe la 1912? Puteau trai romanii indestulat? Le ajungea venitul unei luni (ca-l numim salariu, renta sau altcumva) ca sa-si acopere cheltuielile?

Raspunsul ar fi ca si Romania de-acum un secol avea bogatii si saracii ei. Totusi, o analiza pe care-o faceau politicienii vremii, care clamau intocmirea unei “legi a ieftinirii traiului', arata ca lucrurile nu stateau tocmai bine, in comparatie cu vremurile de cu treizeci de ani inainte. Cei mai multi aveau aceleasi salarii ca si in 1882, insa preturile sarisera de mult sus, foarte sus.

Sa fac o exemplificare. In 1882, salariul unui institutor cu vechime, in Bucuresti, era de 200-240 de lei pe luna. Iar chiria pentru un mic palat in Capitala te ajungea la 600-1000 de lei pe an. Adica... daca-si punea mintea, cu salariul pe trei luni, un institutor ar fi putut inchiria un palat. Ma rog, mai mult costau servitorii, utilitatile... chestii pe care nu si le-ar fi permis. Dar v-am spus asta ca sa intelegeti ce valoare avea leul, imediat dupa ce Regele Carol si-a pus pe crestet Coroana de Fier, cea turnata din metalul unui tun otoman, capturat in Razboiul de Independenta.

In 1912, cu 600 de lei/an abia de puteai inchiria doua camarute intr-o casa din mahala, iar palatul te ajungea de la 6000 de lei in sus. Salariul, in schimb, nu crescuse nici macar cu o letcaie. Asta inseamna ca, in 30 de ani, la orase, patura de mijloc – care face, pana la urma, puterea unei tari – a saracit semnificativ. E si motivul pentru care, la inceput de an, in Parlament, au avut loc ample dezbateri pentru “croirea' unor legi care sa mareasca salariile mai multor categorii de angajati ai statului, de la cei din invatamant la cei de la Caile Ferate, de la jandarmi si ofiteri de cariera la lucratorii de la posta.

Leul si valutele straine

Care era puterea leului romanesc? Iata cateva rate de schimb: puteai sa vinzi un napoleon de aur cu 20,22 lei si sa-l cumperi cu 20,30 lei; coroana austriaca valora 1,05 lei daca o vindeai si plateai pe ea numai cu jumatate de ban mai mult, cand o cumparai; rubla de hartie o cumparai cu 2,69 lei si o vindeai cu 2,68 lei. Acestea erau principalele valute ale vremii. Iar atunci cand plecai intr-o clatorie, leul il schimbai la fel de bine, in oricare oras din Europa ajungeai, diferentele intre ratele de schimb din Bucuresti si de la Viena, de exemplu, fiind nesemnificative.

De-ale gurii... si nu numai

Cea mai bine monitorizata piata alimentara, in Romania de acum un secol, era cea a pescariilor. Poate si pentru ca, la Braila, se aflau Pescariile Statului, al caror director era doctorul Antipa. Urcarea pretului, la peste – care era unul dintre alimentele consumate si de catre bogati si de catre saraci - era de natura sa provoace daca nu iesiri in strada, macar dezbateri de presa. Piata pescariilor avea rubrica in paginile ziarelor, preturile de pornire fiind facute publice. Astfel, intr-una dintre zilele anului 1912 se anunta ca, la Braila, la Pescariile Statului, s-au vandut: “9.000 kg peste proaspat, cu preturile dupa cum urmeaza, pe suta de kg: crap 140-117, ciortocrap 99-95, ciortan 80-66, ciortanica 60, lin 109, stiuca 197-44, babusca 46-28, somotei 90, biban 50-30'. Si-acum, sa-nchidem ochii si sa inghitim in sec: icrele proaspete si dulci, de morun si de nisetru, albe, cenusii ori tescuite, te-ajungeau in bacaniile de lux la 40-50 de lei kilogramul.

In anul 1912, au avut loc cateva miscari sindicale sau de breasla – chiar daca nu de amploare -, provocate de cresterea pretului la paine si la carne. Se cerea, de exemplu, cresterea pretului painii de la 15-20 de bani la 30 de bani... Carnea costa, in functie de sortiment si de calitate, intre 40 de bani si 1,50 lei kilogramul. Grevele brutarilor, macelarilor, matarilor etc. cereau scumpirea acestor produse de baza, ca sa creasca si salariilor lucratorilor (asa cum, peste iarna, birjarii cerusera si ei cresterea tarifelor la birjele de piata). Cresterea acestor preturi marea salariile unor categorii de meseriasi, dar in acelasi timp scumpea viata tuturor.

Sa mai ramanem insa o farama de timp in universul olfactiv-gustativ al Capitalei de acum o suta de ani si sa intram in restaurante, cofetarii si magazine cu delicatese. La Restaurantul “Principesa Ileana', din Bulevardul Elisabeta No. 20, o reclama in versuri, postata la intrare (si tiparita in ziarele vremii) te imbia: “La acest restaurant/ Se mananca foarte bine/ Iata dar cum se explica/ Ca toata lumea aici vine..// Vinul, berea exceleaza/ Si pretul e obisnuit/ Iar cine-a venit o data/ A ramas prea multumit...' Preturile sunt ca pentru toata lumea, si nu prea: o ciorba de peste te-ajunge 80 de bani, dar o friptura de batal, impanata cu usturoi si c-o ulcea de vin negru alaturea, costa 4 lei jumate. Cam tot atat cat kilul de bomboane fine, la Cofetaria Theofilescu, din strada Carol No. 58. Ei, si daca tot am intrat in cofetarie, sa vedem ce mai putem cumpara de la Theofilescu: “licheruri straine – 3 lei/litru, romuri de Brema – 2,40, 3, 4, 5 si 6 lei/ litru, sampania “Pelisor' - 3,50 lei/ butelia'.

Ca veni vorba de kilogramul de bomboane: furnizorul Curtii Regale, Cofetaria Ionescu din Piata Sf. Gheorghe, numai pentru aceasta calitate certificata de rege adaugase 50 de bani la kilogram.

In epoca mai puteai sa cumperi vin alb si negru, vrac, la 80 de bani litrul, si vin de Cotnar din 1896, de 15 ani vechime (vinul preferat al lui Titu Maiorescu), cu un leu si 80 de bani litrul. Cam tot pe vremea aia, “Les grandes Brasseurs de Bucarest' anuntau “mare vanzare, mare', la Trocadero, in Palatul Camerei de Comert, si la Fabrica din Bucurestii Noi: berea Triumf blonda si berea Bavaria bruna - 12,50 lei butorul de 25 litri, si 50 de bani sticla. Vorba reclamei de mai 'nainte: “Vinul, berea exceleaza'...

Hoteluri, hanuri, statiuni

Daca erai strain de Capitala, te puteai odihni in hotelurile din inima orasului, unde preturile pe camera, “jucau' intre cativa lei si 50 de lei pe noapte (ori chiar mai mult). In martie 1912, Hotelul Carol din str. Lipscani No. 2 anunta ca tocmai s-a deschis, “total renovat, cu ascensor, lumina electrica, bai la toate etajele, telefon, la preturi moderate'. Si o precizare importanta: “Pentru senatori si deputati se fac mari reduceri'.

La Baile Oglinzi, langa Targu Neamt, “statiune balneara si climaterica de prim rang', unde obisnuia sa mearga si Voda Carol, cu toata curtea, pana sa ridice castelul de la Sinaia, ziua de cazare, cu masa completa, era de 6,50 lei. Costurile tratamentelor – bai saline si hidroterapie, eficiente in caz de reumatism, limfatism, scrofuloza, anemie, sifilis, boli de piele, boli de femei, sterilitate etc. - era si el de cativa lei procedura. Serviciul medical era asigurat de dr. V. Bejan, asistat de dr. Rosenfeld. Preturile erau tot ca pe acolo si la Lacul Sarat, la Baile Slanic Moldova ori la Techirghiol. O zi la Sanatoriul dr. Puturianu de la Baile Olanesti te ajungea de la 8,50 lei in sus: cazare, masa si tratamente.

(Va urma)

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay