Ascultă Radio Antena Satelor Live

IMM-urile cer termene clare de implementare a măsurilor de relansare economică

Antreprenorii cer guvernului asumarea de termene clare de implementare a măsurilor de relansarea economică, prezentarea lor unitar şi bugetele alocate, informează Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) într-un comunicat remis AGERPRES.

IMM-urile cer termene clare de implementare a măsurilor de relansare economică

25 Mai 2020, 18:50

"O importanţă mai mare decât nivelul pachetului financiar de măsuri o are asumarea unor termene clare, precise şi fără echivoc de implementare a unor măsuri menite să relanseze economia României. Până în acest moment au fost prezentate o serie de intervenţii economice de la granturi, până la flexibilizarea forţei de muncă, dar nu avem un calendar clar de implementare a acestor măsuri. Cel mai important este nu cât, ci cum şi când. Cerem Guvernului publicarea în această săptămână a calendarului de măsuri cu termene, bugete alocate, responsabili de implementare", a spus Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

O astfel de prezentare va asigura stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri, va clarifica direcţiile de revenire şi dezvoltare economică, iar antreprenorii îşi vor putea elabora strategii şi planuri de afaceri pe termen mediu şi lung ţinând cont de măsurile anunţate şi direcţiile de dezvoltare economică pe care guvernul le va susţine, se mai arată în comunicatul CNIPMMR.

Mai mult, organizaţia patronală avansează Guvernului o listă de investiţii de bază, investiţii de lanţ valoric şi stimulare a consumului, investiţii de tip suport şi investiţii sistemice naţionale, se arată în comunicatul CNIPMMR.

Pe lista investiţiilor sistemice naţionale antreprenorii propun autostrăzi, centre de colectare şi distribuţie a produselor agroalimentare, anveloparea de blocuri şi lucrările publice de interes local de infrastructură rutieră şi energetică (gaz metan, electricitate).

În opinia membrilor CNIPMMR investiţiile guvernamentale de tip lanţ valoric şi dedicate stimulării consumului ar trebui să se orienteze către granturi pentru producătorii din industria agroalimentară, sau fabrici de produse strategice (materiale medico-sanitare), granturi pentru firme IT ce lucrează pentru digitalizarea instituţiilor statului şi acordarea de vouchere de turism şoi pentru digitalizare precum şi bonuri de consum pentru populaţia afectată de criză. Aceste bonuri se vor putea folosi pentru masă şi servicii (frizer, stomatolog).

Investiţiile de tip suport indicate de către patronii de IMM-uri sunt susţinerea de parcuri industriale şi de centre suport pentru întreprinderile mici, centre regionale de susţinere a exportului şi atragere a investiţiilor, crearea unui fond naţional equity - PPP.

Membrii CNIPMMR mai propun ca statul să facă investiţii în start-upuri digitale, medicale, în transformarea digitală societală a IMM-urilor, în educaţia RU privind digitalizarea şi acordarea de granturi pentru muncă flexibilă şi crearea de noi locuri de muncă, se mai arată în comunicat.

Sursa: AGERPRES

Voucherele de vacanţă şi tichetele de masă, acordate numai pentru bugetarii cu venituri sub 14.000 brut
Economic 19 Septembrie 2023, 11:46

Voucherele de vacanţă şi tichetele de masă, acordate numai pentru bugetarii cu venituri sub 14.000 brut

Voucherele de vacanţă vor fi acordate numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici...

Voucherele de vacanţă şi tichetele de masă, acordate numai pentru bugetarii cu venituri sub 14.000 brut
Impozit de 70% pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită
Economic 19 Septembrie 2023, 11:43

Impozit de 70% pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită

Veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită urmează să fie impozitate cu 70% începând...

Impozit de 70% pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită
Cardurile de energie aflate în circulaţie - alimentate cu o nouă tranşă de 700 lei
Economic 14 Septembrie 2023, 12:32

Cardurile de energie aflate în circulaţie - alimentate cu o nouă tranşă de 700 lei

Cardurile pentru energie aflate în circulaţie au fost alimentate cu o nouă tranşă în valoare de 700 lei pentru fiecare...

Cardurile de energie aflate în circulaţie - alimentate cu o nouă tranşă de 700 lei
Zahărul şi energia termică se află în topul scumpirilor din ultimul an
Economic 13 Septembrie 2023, 15:59

Zahărul şi energia termică se află în topul scumpirilor din ultimul an

Zahărul, energia termică şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate...

Zahărul şi energia termică se află în topul scumpirilor din ultimul an
Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a Uniunii Europene pentru anul acesta
Economic 11 Septembrie 2023, 16:20

Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a Uniunii Europene pentru anul acesta

Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a Uniunii Europene pentru anul acesta, în pofida...

Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a Uniunii Europene pentru anul acesta
Poşta Română anunţă etapa a doua a programului 'Cardul de energie'
Economic 06 Septembrie 2023, 14:05

Poşta Română anunţă etapa a doua a programului 'Cardul de energie'

Beneficiarii acestui ajutor sunt pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub...

Poşta Română anunţă etapa a doua a programului 'Cardul de energie'
Plafonarea adaosurilor comerciale la unele alimente de bază şi produse agricole se prelungeşte
Economic 03 Septembrie 2023, 12:52

Plafonarea adaosurilor comerciale la unele alimente de bază şi produse agricole se prelungeşte

Plafonarea adaosurilor comerciale la unele alimente de bază şi produse agricole se prelungeşte până la sfârşitul acestui an,...

Plafonarea adaosurilor comerciale la unele alimente de bază şi produse agricole se prelungeşte
Persoanele fizice se pot înscrie de vineri în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus
Economic 01 Septembrie 2023, 11:26

Persoanele fizice se pot înscrie de vineri în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează, în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2023, cea de-a doua sesiune de...

Persoanele fizice se pot înscrie de vineri în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus