Judeţul Vaslui a rămas fără majoritatea produselor înregistrate cu marca "tradiţional"
Judeţul Vaslui a rămas fără majoritatea produselor înregistrate cu marca "tradiţional", după schimbarea criteriilor de atestare.

11 Februarie 2020, 11:18
Dacă înainte de anul 2013, erau 26 de astfel de produse, acum mai sunt doar 4.
Înainte ca actul normativ din 2013 să stabilească o serie de condiţii mult mai riguroase de atestare a produselor tradiţionale, judeţul Vaslui avea 26 de produse care purtau această marcă, dar după emiterea ordinului comun al Ministerului Dezvoltării, Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului, doar patru produse locale au mai fost atestate ca produse tradiţionale.
Este vorba despre zacusca de vinete şi povidla de perje cu nuci de la Blăgeşti, dulceaţa de trandafiri a bunicii Elena şi dulceaţa de zmeură Coasta Neagului.
Conducerea Direcţiei Agricole Vaslui susţine că aceste produse tradiţionale ar trebui să fie considerate o oportunitate pentru micii fermieri.
Sursa: Radio Romania Actualitati
Foto: pixabay.com