Rata șomajului în Bistrița-Năsăud a ajuns la 3,33%
Peste 100 de femei din mai multe sate bistrițene și-au găsit de lucru în prima luna a anului 2021.

03 Martie 2021, 13:45
Astfel, rata șomajului în Bistrița-Năsăud a fost în luna ianuarie de 3,33%, conform raportului AJOFM BN. În evidențe erau înregistrați 4.368 șomeri, din care 2.277 de femei, aflam de la Viorel Grosu - corespondent Radio Antena Satelor.
”Din totalul de 4368 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 2543 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 1825 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2845 șomeri provin din mediul rural și 1523 sunt din mediul urban” se arată în raportul instituției.
Cei mai mulți șomeri au între 40 – 49 de ani, și doar 6, 42 % din totalul șomerilor au studii superioare.
”Din totalul persoanelor încadrate în muncă, 71 provin din mediul urban, iar 135 persoane sunt din mediul rural” se arată în comunicatul instituției.
Foto: pixabay