Ascultă Radio Antena Satelor Live

Transportul feroviar de călători, creşteri pentru trenurile de navetişti

De aproape o lună, transportul feroviar de călători înregistrează scăderi uriaşe, de până la 80-90%, pe rutele turistice şi de lung parcurs.

Transportul feroviar de călători, creşteri pentru trenurile de navetişti

14 Aprilie 2020, 10:52

Dar în acelaşi timp au crescut foarte mult solicitările pentru trenurile de navetişti.

Practic, firmele care făceau transport cu microbuze şi autocare şi-au restrâns sau chiar suspendat activitatea, la fel cum se întâmplă şi cu zborurile pe cursele interne, iar oamenilor nu le mai rămâne decât transportul feroviar, a explicat pentru Radio România Actualităţi, Dan Costescu, directorul general al companiei CFR Călători.

Dan Costescu: Mulţi vor să evite condiţiile din acele mijloace de transport, mulţi pur şi simplu nu mai au altă variantă. Dacă înainte de criză mergeam pe anumite trenuri cu două vagoane şi era loc suficient, acum avem şi trenuri cu şapte, cu opt vagoane.

Trenul este, din punctul de vedere al siguranţei medicale sau sanitare, cel mai potrivit mijloc de transport.

În afară de dezinfectările pe care noi le facem zilnic, trenul are un mare avantaj natural: el oferă acel spaţiu generos la interior. Noi, aşa cum am anunţat, nu lăsăm oamenii să stea unul lângă altul, cu excepţia familiilor sau a grupurilor care locuiesc împreună.

Compania CFR Călători a suspendat până în prezent peste 450 de trenuri, adică 43% din numărul total al garniturilor care circulau înainte de introducerea restricţiilor.

Sursa: rador

Foto: Viorel Grosu

Etichete : cfr tren naveta
Mai mult de jumătate din bugetele gospodăriilor au fost alocate pentru locuinţă, alimente şi transport
Economic 27 Martie 2023, 16:25

Mai mult de jumătate din bugetele gospodăriilor au fost alocate pentru locuinţă, alimente şi transport

Datele din cel mai recent Studiu privind bugetul gospodăriilor (HBS) arată că 60,6% din cheltuielile de consum ale...

Mai mult de jumătate din bugetele gospodăriilor au fost alocate pentru locuinţă, alimente şi transport
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,85% pe an
Economic 20 Martie 2023, 10:26

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,85% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,85% pe an
România este printre țările UE cu cele mai ridicate rate ale inflației
Economic 17 Martie 2023, 11:56

România este printre țările UE cu cele mai ridicate rate ale inflației

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în februarie până la 9,9%, de la 10% luna precedentă, dar Ungaria,...

România este printre țările UE cu cele mai ridicate rate ale inflației
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,87% pe an
Economic 17 Martie 2023, 10:04

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,87% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,87% pe an
Numărul de pensionari se apropie de cinci milioane. Pensia medie lunară a fost de 1.866 de lei
Economic 16 Martie 2023, 11:26

Numărul de pensionari se apropie de cinci milioane. Pensia medie lunară a fost de 1.866 de lei

Pensia medie lunară a fost în valoare de 1.866 de lei, în ultimul trimestru din 2022, o uşoară creştere faţă de trimestrul...

Numărul de pensionari se apropie de cinci milioane. Pensia medie lunară a fost de 1.866 de lei
Producţia naţională de autoturisme a crescut cu 10%, în primele două luni ale anului
Economic 14 Martie 2023, 12:15

Producţia naţională de autoturisme a crescut cu 10%, în primele două luni ale anului

Numărul autoturismelor produse în România, în primele două luni ale anului în curs, a ajuns la 87.328, în creştere cu 10,14%...

Producţia naţională de autoturisme a crescut cu 10%, în primele două luni ale anului
România are cu 14.000 mai mulți bugetari comparativ cu anul 2022
Economic 14 Martie 2023, 10:14

România are cu 14.000 mai mulți bugetari comparativ cu anul 2022

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era în ianuarie 2023 de aproape 1.279.000,...

România are cu 14.000 mai mulți bugetari comparativ cu anul 2022
Programele Rabla se reiau pe 24 martie. Ce bonusuri vor fi acordate
Economic 13 Martie 2023, 10:23

Programele Rabla se reiau pe 24 martie. Ce bonusuri vor fi acordate

Programele destinate reînnoirii parcului naţional auto Rabla Plus şi Rabla Clasic se reiau pe 24 martie, cu un buget de 1,5...

Programele Rabla se reiau pe 24 martie. Ce bonusuri vor fi acordate