Ascultă Radio Antena Satelor Live

Amenzile aplicate în perioada stării de urgență, declarate neconstituționale, nu sunt automat anulate

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) transmite tuturor cetățenilor care considera că au fost în mod abuziv amendați în perioada stării de urgență, pentru încălcarea prevederilor din ordonanțele militare, că pot contesta aceste amenzi, în instanță, până pe data de 30 mai 2020.

Amenzile aplicate în perioada stării de urgență, declarate neconstituționale, nu sunt automat anulate

07 Mai 2020, 08:57

FACIAS atenționează că decizia Curții Constituționale a României, care a stabilit că amenzile date în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare sunt neconstituționale, nu atrage automat anularea acestora. Contestația împotriva procesului verbal al contravenției poate fi contestat în instanță doar până la data de 30 mai, respectiv 15 zile de la încheierea stării de urgență.

Cei care au contestat deja amenzile pot acum folosi în instanță și decizia CCR.

La fel, cei care au plătit deja amenzile pot să le conteste și, în cazul în care vor avea câștig de cauză, urmează să își recupereze banii de la stat.

Sursa: facias

Foto: pixabay

Ce este uzucapiunea imobiliară și cum se poate dobândi
Juridic 18 Septembrie 2023, 11:48

Ce este uzucapiunea imobiliară și cum se poate dobândi

Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii şi a altor drepturi reale prin posedarea neîntreruptă a unui lucru în...

Ce este uzucapiunea imobiliară și cum se poate dobândi
Măsuri privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2023
Juridic 01 Septembrie 2023, 10:45

Măsuri privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2023

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) convoacă Consiliul UNBR, într-o ședință ce se va desfășura în zilele de...

Măsuri privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2023
Amenzile rutiere pot fi contestate şi la judecătoria de domiciliu a şoferului
Juridic 28 Iulie 2023, 08:22

Amenzile rutiere pot fi contestate şi la judecătoria de domiciliu a şoferului

Amenzile rutiere pot fi contestate începând de astăzi şi la judecătoria de domiciliu, arată noua lege care schimbă Codul Rutier.

Amenzile rutiere pot fi contestate şi la judecătoria de domiciliu a şoferului
Instanţele din România trebuie să ţină cont cu prioritate de dreptul comunitar
Juridic 24 Iulie 2023, 17:24

Instanţele din România trebuie să ţină cont cu prioritate de dreptul comunitar

Instanţele din România trebuie să ţină cont cu prioritate de dreptul comunitar, a decis astăzi Curtea de Justiţie a Uniunii...

Instanţele din România trebuie să ţină cont cu prioritate de dreptul comunitar
Terenurile pe care sunt conducte, instalaţii de transport a gazelor naturale sunt şi rămân în proprietatea statului
Juridic 21 Iulie 2023, 13:40

Terenurile pe care sunt conducte, instalaţii de transport a gazelor naturale sunt şi rămân în proprietatea statului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ privind completarea art. 125 din Legea energiei electrice şi a gazelor...

Terenurile pe care sunt conducte, instalaţii de transport a gazelor naturale sunt şi rămân în proprietatea statului
Cetăţenii cu reşedinţa stabilită cu 6 luni înaintea scrutinului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu
Juridic 21 Iulie 2023, 13:33

Cetăţenii cu reşedinţa stabilită cu 6 luni înaintea scrutinului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în...

Cetăţenii cu reşedinţa stabilită cu 6 luni înaintea scrutinului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu
Cetăţenii români minori peste 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor
Juridic 20 Iulie 2023, 16:11

Cetăţenii români minori peste 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei...

Cetăţenii români minori peste 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor
Ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie poate fi stabilit până la 12 luni
Juridic 19 Iulie 2023, 13:15

Ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie poate fi stabilit până la 12 luni

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea ordinului de protecţie pentru victimele agresiunilor...