Restricţii de circulaţie, prevăzute de Ordonanţei militare nr. 3
Circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei va fi interzisă atât ziua cât şi noaptea, cu anumite excepţii, conform Ordonanţei militare emise marţi seară, a anunţat ministrul afacerilor interne, Marcel Vela.

24 Martie 2020, 18:18
Astfel, este permisă deplasarea numai în interes profesional, pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază la ale persoanelor şi ale animalelor domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă din motive justificate, precum îngrijirea copilului. Cetăţenii mai pot ieşi din casă pentru asistenţa persoanelor vârstnice bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie şi deplasări scurte în apropierea locuinţei legate de activitatea fizică individuală. Potrivit documentului amintit, persoanele peste 65 de ani pot ieşi la cumpărături sau la medic între orele 11:00 şi 13:00. Cei care fac deplasări au nevoie de o adeverinţă eliberată de angajator sau de o declaraţie pe proprie răspundere pe care o pot prezenta autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului sau al altor mijloace electronice. Această măsură se va aplica de miercuri 25 martie, începând cu ora 12:00.
RADOR
Foto: Pixabay